Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imperiul „Spiru Haret”, la un pas de desfiinţare | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 septembrie 2009 ·

Deşi Ministerul Educaţiei a impus mai-marilor universităţii condiţii clare pentru intrarea în legalitate, aceştia continuă să organizeze admitere şi la formele de învăţământ neacreditate. Sursa: Andrei Spirache

Universitatea „Spiru Haret” (USH) continuă să organizeze examen de admitere la toate formele de învăţământ, în ciuda restricţiilor impuse de Ministerul Educaţiei. În plus, mulţi studenţi susţin că nu li se acceptă transferul de la specializările neacreditate la cele aflate în legalitate. Vara tumultoasă, în care „contrele” între reprezentanţii ministerului şi cei ai USH nu au încetat, pare să fi trecut prea uşor pentru mai-marii universităţii, care îşi continuă activitatea nestingheriţi, la fel ca înaintea declanşării „războiului” cu ministrul Ecaterina Andronescu.

Pusă în faţa „sfidării” arătate de conducerea USH, Andronescu nu lasă nici ea garda jos şi susţine, sus şi tare, că „nu se joacă” când vine vorba despre această „instituţie cu probleme”. „Noi mai avem o soluţie: putem pregăti un proiect legislativ prin care să desfiinţăm universitatea. După cum se ştie, noi avem un proiect legislativ cu valoare de lege prin care se desfiinţează orice specializare la distanţă, iar dacă aceştia nu înţeleg să respecte legea, o să promovăm măsura legislativă de desfiinţare. Nu ne jucăm cu aşa ceva”, spune ferm ministrul.

Ecaterina Andronescu are şi antecedente în acest sens. În primul său mandat, mai exact în 2002, a promovat un ordin de ministru prin care a desfiinţat nici mai mult, nici mai puţin decât 33 de universităţi - „fabrici de diplome”.

Reprezentanţii „Spiru Haret” nu se arată însă mişcaţi de declaraţiile reprezentanţilor ministerului. „O lăsăm în coadă de peşte deocamdată, cât mai avem procese pe rol, dar toate instanţele ne dau dreptate. Toate procesele noastre au fost câştigate. Nu ne interesează ce spune m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum o ora
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 58 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°