Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul vrea să facă un terminal intermodal cu 200 de milioane de euro

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 22 martie 2010 ·

Directorul Agenţiei Metropolitane Braşov, Dragoş David (foto), ne-a declarat că Braşovul ar putea accesa toţi banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană României prin Programul Operaţional Sectorial – Transport , 200 de milioane de euro, pentru crearea unui terminal intermodal la Bod, lângă municipiul Braşov. „Faptul că suntem în centrul ţării ne oferă posibilitatea de a realiza aici un puternic centru logistic, iar acest terminal, care este evaluat la aproximativ 200 de milioane de euro, adică exact cât ne este alocat pe POS Transport de către Uniunea Europeană”, a declarat directorul AMB.

Banii nu pot fi, însă, accesaţi decât prin intermediul Ministerului Transporturilor. „Am vorbit deja cu reprezentanţii ministerului şi ne-au spus că în aceste zile se va decide dacă banii vor fi îndreptaţi spre partea de autostrăzi sau către investiţii de genul celor pe care dorim noi să le facem”, a mai precizat David. În cazul în care banii vor primi destinaţia „autostrăzi”, autorităţile braşovene doresc să caute alte surse pentru finanţarea acestei investiţii. „Ar putea fi o investiţie publică sau chiar privată, important este că am stabilit că acest terminat intermodal este una din priorităţile de dezvoltare ale Braşovului”, a mai arătat Dragoş David.

Potrivit sursei citate, acest terminal ar fi extrem de bun pentru economia României, deoarece „transportul feroviar de marfă a început să fie utilizat tot mai des, pentru că se poate face o economie de timp foarte mare, prin legătura cu portul Constanţa”. În România mai există două astfel de terminale – la Oradea şi Constanţa, dar niciunul nu este atât de bine poziţionat ca cel de la Braşov, unde practic s-ar putea face trierea mărfurilor în funcţie de destinaţia aleasă de producător.

Ce este un terminal intermodal?

Practic, un terminal pentru transportul intermodal este locul în care se manip

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 46 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 25 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 58 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 35 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°