În perioada 26 noiembrie-3 decembrie, Institutul Francez şi Ambasada Franţei în România au organizat la Bucureşti cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Filmului Francez. Proiecţiile s-au desfăşurat în trei cinematografe (Studio, Elvira Popescu şi Europa), iar o parte dintre filmele selecţionate (35 de lungmetraje şi 27 de scurtmetraje în total) urmează să mai fie prezentate la Iaşi, Cluj şi Timişoara. Filmele care au deschis şi închis actuala ediţie sînt producţii intrate şi în circuitul autohton, avînd ca punct comun colaborarea cinematografică franco-română. Primul, Cenuşă şi sînge/Cendres et sang (coproducţie Franţa – România – Portugalia, 2009), reprezintă debutul regizoral al lui Fanny Ardant şi, din nefericire, o dovadă că nu întotdeauna marii actori sînt şi mari regizori. Cu un scenariu inspirat de eseul Eschyle ou le grand perdant (1985) al lui Ismail Kadare, Cenuşă şi sînge a fost filmat în România, iar printre interpreţi îi recunoaştem pe Olga Tudorache, Ion Besoiu, Răzvan Vasilescu sau Tudor Aaron Istodor. Fanny Ardant ne propune un ghiveci indigest de simboluri şi credinţe, legi nescrise şi ritualuri ancestrale, camuflat într-o crudă poveste de familie, plasată într-un timp şi spaţiu nedefinite. Pe scurt, un film dătător de migrene. Al doilea, Concertul/Le Concert (Franţa – România – Italia – Belgia, 2009) de Radu Mihăileanu, este, în schimb, un film de public, al cărui autor foloseşte inteligent stereotipuri etnice, stratageme narative şi teme personale, pentru a ne amuza, surprinde şi, în final, emoţiona. Festivalul a inclus trei portrete, dintre care două dedicate unor actori (Charlotte Gainsbourg şi Charles Berling). Regizorul aflat în prim-plan anul acesta, cu patru titluri inedite (dintre care un film-omnibus şi un documentar regizat împreună cu fiul său), a fost Bertrand Tavernier. Mi-a atras atenţia cel mai recent film de ficţiune al său, Ob