Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Lipsa spaţiului ne afectează din punctul de vedere al confidenţialităţii"

Publicat in Adevarul, vineri 11 august 2006 ·

Este limpede pentru toată lumea că CNSAS-ul abia acum a început să funcţioneze cu adevărat. Iată şi motivul pentru care este atacat mai dur ca niciodată. Nimeni nu se gândeşte, însă, la Este limpede pentru toată lumea că CNSAS-ul abia acum a început să funcţioneze cu adevărat. Iată şi motivul pentru care este atacat mai dur ca niciodată. Nimeni nu se gândeşte, însă, la funcţionarii de rând care deservesc instituţia. De aceea am stat de vorbă pentru Adevărul cu unul dintre aceştia. - Care sunt condiţiile în care lucrează funcţionarii CNSAS? - Sunt nişte condiţii destul de improprii. În primul rând, lipsa spaţiului ne afectează cel mai mult şi nu atât din punctul de vedere al confortului nostru fizic, cât şi din punctul de vedere al confidenţialităţii. Teoretic, noi nu ar trebui să vedem ceea ce lucrează celălalt. Sunt cazuri când lucrează şi doi la acelaşi birou, calculatoarele nu sunt în număr suficient, deci nu există omul şi calculatorul, sunt situaţii în care un om nu stă la acelaşi birou o perioadă îndelungată. Ne rotim în funcţie de cum se mai lipseşte, de cum se mai pleacă în concedii. - Sunteţi oameni suficienţi pentru munca pe care o faceţi în clipa aceasta? - Categoric, nu! Lăsând la o parte urgenţele care vin sau au venit în ultima perioadă şi bănuiesc că vor mai fi. Oricum, noi nu funcţionăm la capacitatea numerică care ar trebui. Pentru că un investigator, pe lângă fişele pe care le face zilnic în urma studierii dosarului, asistă şi petenţii. De multe ori, un investigator asistă 10 petenţi, ceea ce este destul de mult... - Îmi puteţi spune mai concret în ce constă munca dvs? - În principal, constă în studierea dosarului, pe baza căruia se întocmeşte o fişă, cu informaţiile extrase din dosar. Acea fişă ajunge la Colegiu şi, pe baza ei, Colegiul ia deciziile în şedinţe. Este prima mână şi, dacă nu semnalăm corect şi atent ceea ce găsim, unele lucruri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 32 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°