Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Şi-a urmat pasiunea şi are propria afacere, cu ajutor de la stat, la doar 22 de ani

Publicat in Adevarul, marți 5 iunie 2012 ·

A ales să studieze farmacia, dar dragostea faţă de copii a determinat-o pe tânăra Corina Costruţ (22 de ani), din Oradea, să-şi încerce norocul şi să pornească propria sa afacere în domeniul divertismentului pentru cei mici.

În urmă cu mai bine de un an, îşi depunea dosarul pentru a putea demara o afacere cu ajutor de la stat. „Am aflat despre Programul de Finanţare Guvernamentală pentru Tinerii Întreprinzători şi am zis că merită să încerc să depun un proiect. Am întocmit toată documentaţia şi am depus-o online", ne-a povestit Corina Costruţ.

După patru luni aşteptarea a luat sfârşit, răspunsul primit de Corina fiind unul favorabil. „Am solicitat înfiinţarea unui atelier de creativitate şi desfăşurarea de cursuri, Mi-a fost aprobată accesarea a 21.000 de euro, din aceşti bani 10.000 fiind nerambursabili. Restul i-am obţinut prin credit", ne-a spus Corina. Împrumutul trebuie achitat în cinci ani, primul an fiind unul de graţie. „Realizarea acestui proiect mi-a demonstrat că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat reuşeşti", spune afacerista.

Astrogramă personalizată

Cu o experienţă de cinci ani în prestarea de servicii de animaţie la petreceri private şi cluburi pentru copii, studenta la Farmacie şi-a deschis propria companie în domeniu, pe care a numit-o sugestiv - Prietenii Veseliei SRL-D.

Dă click pentru a vedea mai multe fotografii!

Odată cu înfiinţarea firmei, Corina îşi extinde şi gama de servicii. Prietenii Veseliei oferă nu doar animaţie la petreceri pentru copii cu personaje de basm şi personaje Disney, petreceri tematice, corporative pentru adulţi, dar şi Ateliere de creativitate pentru copii cu vârste cuprinse între 2 şi 13 ani, cursuri de formare şi de dezvoltare personală pentru adulţi. Atelierele şi cursurile se desfăşoară în centrul educaţional al firmei. Din luna august, anul trecut, în ofertă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 3 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°