"Vamă" spune că Rapidul nu e presată să-şi întărească ofensiva şi mizează pe atacantul de 21 de ani, despre care zice că va avea un retur de campionat excelent
Chiar dacă Şumudică bate din picior şi cere întăriri, conducerea clubului din Grant pare că s-a resemnat că nu vor fi bani de transferuri în această iarnă. Planul alb-vişiniilor, de a vinde un fotbalist ca să facă rost de lichidităţi pentru achiziţii, are şanse mici de reuşită, avînd în vedere că pe adresa clubului nu a sosit încă nici o ofertă concretă pentru vreun rapidist.
Preşedintele executiv Dinu Gheorghe spune însă că nu e neapărată nevoie de întăriri: "Nu vom aduce jucători de dragul de a face transferuri. Încă sîntem în grafic pentru atingerea obiectivului, o calificare în Europa. Am vrea să luăm cîte un fotbalist în fiecare compartiment, dar să vedem dacă vom avea bani".
Cu toate că Şumi l-a pus în capul listei de achiziţii pe Junior Moraes (23 de ani), "Vamă" consideră că giuleştenii au deja în lot un atacant de mare valoare: "Sburlea s-a integrat bine, eu am mare încredere în el. Să vedeţi ce retur bun va avea!".
"Măcar un stoper"
Dinu Gheorghe susţine că nu ofensiva ar trebui întărită, ci apărarea. "Avem nevoie de încă un fundaş central. În acest moment avem în lot doar trei stoperi pe care mizăm: Marcos Antonio, Marius Constantin şi Glauber", a spus "Vamă". Şumi îi dă dreptate: "Se spune că n-avem ofensivă, dar Cassio şi Herea au împreună 16 goluri marcate. Stăm binişor la capitolul ăsta, avem a treia ofensivă din Liga 1".
1 gol şi un assist a reuşit Sburlea în primele 18 etape ale sezonului. Moraes are 8 reuşite pentru Bistriţa
"Am văzut multe partide ale Rapidului şi pot spune că nu arată ca o echipă ce are nevoie de întăriri. Doar la noi se aduc jucători de dragul de a face achiziţii" @N_P