Am sesizat limitele sistemului impus de hoardele sovietice şi de aceea le sunt îndatorat omologilor americani
Trecuseră doar trei ani de când mă stabilisem în Bucureşti şi tot atâţia de vacarm post-totalitar, în limbajul necosmetizat. Venisem din provincie, ispitit de-o carieră judiciară aţâţătoare, irealizabilă altundeva. Iar ca s-o împlinesc, munceam cu o râvnă de salahor în robă, împărţindu-mă între birou şi stradă. Capitala devenise în scurt timp doar mozaicul crimelor la care uceniceam zi şi noapte. O astfel de întâmplare sordidă, strânsă cu migală într-un dosar de omucidere, avea să mă împingă pe-o listă norocoasă. Lista câtorva magistraţi aleşi să traverseze Oceanul pentru un schimb de experienţă întins pe cinci săptămâni. Nu îndrăznisem să sper vreodată că voi ajunge în America, era prea mult. Abia reuşisem să părăsesc Turnu Măgurele, aşa că mai departe nu mă hazardam cu năzuinţele. Şi nici nu era momentul să bruschez soarta, aş fi stârnit mânia zeilor protectori. Vestea a picat prin ianuarie, cam pe la Bobotează, iar noi urma să plecăm prin iunie, deci o juma' de an de aşteptare. Chinuitoare, lungă şi istovitoare. Deodată, o lume nouă se deschidea în faţa mea şi-mi dădeam seama că-mi lipseşte exerciţiul străinătăţii. Başca netalentul la limbile de import. Fiindcă nicicând nu-mi închipuisem că voi ieşi din ţarcul natal, că voi zbura cu avionul, că voi pipăi bancnota cu chipul legendarului George, că voi reprezenta România... ameţeam numai gândindu-mă. Cele şase luni s-au târât ghimpos, de parcă cineva ţinea dinadins ceasul pe loc. Uneori, mi se năzărea că o mână duşmănoasă îmi ştergea numele de pe tabelul cu pricina, ori că altcineva mă întorcea din aeroport şi visul se năruia dintr-odată. Încordarea preface, nu rareori, realitatea în năluciri, şi eu îi căzusem pradă. Tinereţea e întotdeauna grăbită şi nerăbdătoare, fertilă în p
