Cu o săptămână înainte de Paşte, creştinii au parte de două sărbători încărcate de simboluri. În Sâmbăta lui Lazăr, pe mese se aşază tot felul de plăcinte cu aluat de post cu care sunt îmbiaţi vecinii şi copiii. Se crede că în casele unde nu se vor simţi arome de copturi gospodarii vor păţi şi ei ca Lăzăr, cel care a murit de dor de plăcinte. Copiii din sat pornesc cu „Lăzărelul”, un colind popular în care este descris sfârşitul tragic al tânărului păstor Lazăr. „Mai mulţi copii se îmbracă în haine albe, îşi pun prin păr cordele colorate şi umblă din casă în casă cu ramuri de salcie în mâini şi cântă cântece despre moartea lui Lazăr. Nu se lucrează la lucru voinicesc, căci e rău de căzătură, deoarece Lazăr a fost un sfânt care a murit căzând dintr-un arbore.” (M. Olinescu ­– „Mitologie românească”)

Duminica Floriilor

Ramurile de salcie se folosesc şi a doua zi, în Duminica Floriilor, copiii fiind atinşi cu ele ca să crească la fel de frumoşi. După aceea sunt aşezate la icoane sau cu ele se cuprind stupii, pentru ca albinele să fie apărate şi să facă multă miere. Oamenii cu dureri de şale se încing şi ei cu ramuri de salcie, în speranţa că se vor vindeca mai degrabă. La vreme de pericol, de este grindină sau furtună mare, este bine ca pe foc să se pună crenguţe de salcie păstrate de la Florii, pentru ca în gospodărie să nu fie pagube. Şi tot în această duminică, fetele care au păstrat mărţişoarele le atârnă de trandafiri sau măceşi, cele mai pricepute „citind” în roua ce se prinde de ele care le va fi norocul.

Este important ca pe mese să se aşeze bucate alese, cele mai preţuite fiind pâinile frumos împodobite. „În toate casele se coc atâtea pâini de grâu câţi membri are familia, dar pâinile nu sunt de-o formă şi mărime, variază conform etatei membrilor de familie. Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu multă grijă şi pe deasupra se