Gala Absolvenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), desfăşurată timp de două săptămîni cu titlul "EuRo Gala", i-a premiat pe cei mai buni proaspeţi artişti.
Gala Absolvenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), desfăşurată timp de două săptămîni cu titlul "EuRo Gala", i-a premiat pe cei mai buni proaspeţi artişti. Manifestarea, gîndită ca un "campionat de teatru” (că tot a coincis cu Campionatul european de fotbal) şi arbitrată de şapte jurii, a fost o competiţie strînsă, "cu meciuri echilibrate dar şi cu multe răsturnări de situaţie”, după cum le place organizatorilor să spună. Absolvenţii secţiilor de Actorie, Regie, Păpuşi - marionete, Coregrafie, Scenografie şi Teatrologie, "după ce au trecut cu succes de faza grupelor, sînt pregătiţi să intre în circuitul profesionist”. Peste 50 de spectacole, reprezentînd examenele de licenţă, au fost jucate în sălile de curs tip studio, dar şi în unele teatre din Bucureşti, fiind astfel testată de către absolvenţi scîndura scenei profesioniste de la ACT, Bulandra, Comedie, Masca, Metropolis, Nottara, Odeon, ţăndărică şi La Scena.
În acest an, numărul celor care au terminat Facultatea de Teatru a fost dublu, pentru că s-a schimbat grila în învăţămîntul superior: o promoţie au format-o absolvenţi ai anului IV iar alta cei ai anului III.
Membrii celor şapte jurii – toţi făcînd parte din domeniul artei teatrale – au selectat pentru a fi premiaţi pe cei mai buni, mai talentaţi.
Premiul pentru regie - Alexandru Lustig pentru spectacolul "Furtuna” de Shakespeare şi Elena Morar pentru spectacolul "Însetaţi” de Wajdi Mouawad;
Premiul pentru interpretare feminină - Valentina Zaharia pentru rolurile Joanna Mc.Neal în "Treapta a IX-a” de Tom Ziegler şi Toinette în "Bolnavul închipuit” de Molière şi Ir