Daily Mail publică o galerie foto cu cea mai nouă atracţie turistică din Singapore, care se va deschide în curând. Este vorba despre mai multe structuri sub forma unor „copaci”, înalţi de 50 de metri, printre care trece o pasarelă pe care se pot plimba turiştii.
Începând cu 29 iunie, curioşii se pot plimba pe pasarela aflată la 22 de metri înălţime, admirând atât „copacii” de deasupra, cât şi panorama oraşului. De asemenea, în fiecare seară, structurile cât zgârie-norii vor fi „aprinse” de un spectaculos joc de lumini.
Deşi “copacii” sunt construiţi din beton şi fiecare cântăreşte sute de tone, ei nu vor fi complet dăunători mediului. Cele şapte structuri gigantice vor fi dotate cu panouri solare, care vor transforma energia în lumină, scrie sursa.