Consiliul Eparhial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a propus caterisirea preotului Mănăstirii Brâncoveni din judeţul Olt, după ce în urmă cu două săptămâni acesta a plecat în Grecia, însoţit de 29 de măicuţe, pentru a adera la o grupare religioasă, transmite Mediafax.
Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor s-a întrunit de urgenţă pentru a lua o decizie în cazul preotului Nichita Paşcan, de la Mănăstirea Brâncoveni, din judeţul Olt, care, împreună cu 29 de măicuţe, a părăsit lăcaşul de cult, plecând în Grecia.
Forul de conducere al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a decis să-l propună pe preotul Nichita Paşcan Consistoriului Monahal Eparhial pentru caterisire.
"Consistoriul încă nu s-a întrunit. Deocamdată nu s-a stabilit data la care va avea loc întrunirea Consistoriului Monahal Eparhial pentru judecarea acestui caz", au declarat, luni, reprezentanţii biroului de presă al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.
Conform sursei citate, preotul Nichita Paşcan, împreună cu 29 de măicuţe, a părăsit Mănăstirea Brâncoveni fără înştiinţarea maicii stareţe şi a episcopului locului.
"În prezent, cei dispăruţi se află în Grecia, afiliaţi la o grupare religioasă stilistă care nu are comuniune cu nicio biserică ortodoxă. Este vorba de gruparea schismatică a aşa zisului arhiepiscop Macarie, autointitulat «al Atenei şi al Eladei», se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.
Conform sursei citate, preotul Nichita Paşcan şi-ar fi exprimat de mai multe ori dorinţa de a părăsi Biserica Ortodoxă, în favoarea diferitelor grupuri religioase stiliste.
"A îndemnat călugăriţele şi pe credincioşii care se spovedeau la dânsul la neascultare faţă de Biserica Ortodoxă, sub pretextul că este eretică. În acest context a făcut nu o dată afirmaţia că «unitatea Bisericii este în jurul duhovnicului