Cu un pumn de bani poţi să ai propriul grup parlamentar.

Poţi să-i foloseşti pe aleşi cum crezi de cuviinţă: să-ţi aranjeze întâlniri, să deschidă uşi, în general, să-şi folosească relaţiile şi influenţa pentru prosperitatea afacerilor tale. Din acest punct de vedere, România este o ţară ieftină.

Deputatul PDL Iosif Blaga s-a umplut de ridicol după ce a dat curs propunerii-capcană, venită din partea unui ziarist incognito RL, de a-i facilita unui fond de investiţii arab (fictiv) cumpărarea unor terenuri valoroase în România. Parlamentarul nu a avut nici o reţinere de a se întâlni cu „investitorii" şi a discuta termenii afacerii, inclusiv forma în care-şi va primi recompensa: „nu comision, că e periculos", ci mai degrabă o rentă viageră. Dovadă de spirit practic, ce-i drept, pentru că banii cum vin aşa se duc, pe când renta este, după cum îi spune şi numele, pe viaţă.

Deputatul Blaga nu este însă un caz izolat: aproape un sfert din Parlament a căzut în capcana RL şi a răspuns pozitiv propunerii investitorilor arabi, venită prin SMS, de a discuta (cel puţin) posibilitatea încheierii unei afaceri. Asta, chiar dacă legea îi obligă explicit pe aleşi să se ţină departe de afaceri pe perioada mandatului.

Experimentul realizat de RL nu ridică însă neapărat o problemă de ilegalitate. De altfel, deputatul hunedorean Iosif Blaga - de care cu siguranţă au auzit puţini cititori până acum - nici nu este cunoscut ca vreun exponent al corupţiei la nivel înalt.

Păţania sa nu va stârni astăzi decât, cel mult, hohote de râs din partea multora dintre mai versaţii săi colegi de Parlament, obişnuiţi cu tunurile adevărate, nu cu firimiturile lăsate de investitori necunoscuţi.

Cazul deputatului Blaga dovedeşte în primul rând cât de limitat este orizontul politic al multora dintre politicienii pe care i-am ales să ne reprezinte. Oricâte legi şi criterii de