Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inghititi de pamant

Publicat in HotNews, miercuri 4 aprilie 2007 ·

Trei strazi din Breaza au inceput din nou, sa alunece la vale, in ciuda consolidarilor recente, efectuate de catre Primarie. Alunecarile de teren s-au reactivat dupa ce precipitatiile din urma cu aproape doua saptamani au atins in jur de 50 de litri pe metrul patrat, in mai putin de 48 de ore. Strazile Colinei, Ocinei - Surdesti si Sulfinelor sunt serios afectate de alunecari.

O crapatura in pamant, de peste 25 de metri lungime si aproape 10 metri latime, s-a format deja pe strada Surdesti si ameninta sa afecteze o gospodarie. Exista pericolul ca drumul spre Cartierul Surdesti sa nu mai poata fi practicabil.

De asemenea, in pericol sa fie inghititi de pamant, sunt si stalpii liniei de 110 KV, care alimenteaza localitatea Adunati, deoarece acestia se afla chiar pe malul care se surpa. Localnicii spun ca Primaria a incercat sa faca ceva cu bani putini, dar insuficient. Si strada Sulfinelor este aproape rupta in doua, iar oamenii au inceput sa care moloz si pietris pentru a umple golul.

Primarul George Maracineanu se arata si el neputincios in lupta cu natura si spune ca doar cu un ajutor financiar consistent din partea Guvernului s-ar putea efectua lucrari de buna calitate si sigure, pentru oprirea alunecarilor de teren din zona. Trei strazi din Breaza au inceput din nou, sa alunece la vale, in ciuda consolidarilor recente, efectuate de catre Primarie. Alunecarile de teren s-au reactivat dupa ce precipitatiile din urma cu aproape doua saptamani au atins in jur de 50 de litri pe metrul patrat, in mai putin de 48 de ore. Strazile Colinei, Ocinei - Surdesti si Sulfinelor sunt serios afectate de alunecari.

O crapatura in pamant, de peste 25 de metri lungime si aproape 10 metri latime, s-a format deja pe strada Surdesti si ameninta sa afecteze o gospodarie. Exista pericolul ca drumul

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°