Nume predestinat pentru pustiul lasat pe unde trece, "batranul golan" Sorin Ovidiu Vantu s-a descris sumar dar elocvent in dialogul cu mai tanarul confrate intru golanii, Sebastian Aurelian Ghita: "Eu vin dintr-o mahala tiganeasca. Vin pan' parnaie, pan' contrabanda cu da'astia". Dintr-o zona obscura, nelamurita, se trage si Ghita. La 24 de ani era deja milionar in euro si vedeta primelor dezvaluri in serial, cu profil deja bine conturat de inculpat. Diferentele intre cei doi autoproclamati golani in sens penal, unul mai tanar, altul mai batran, aflati astazi in razboi pentru controlul Realitatii TV, sunt de detaliu: de generatie, initiale, stil si metoda. Pe fond, sunt parca nascuti de aceeasi mama si crescuti de acelasi tata: statul si structurile lui la vedere sau acoperite.
Cei doi se inregistreaza pe ascuns unul pe altul, discuta ca de la mafiot la mafiot, ca de la maestru la discipol, ca de la un golan batran si versat la unul mai tanar, naiv si lisit de experienta. Dialogurile imita scene din Nasul, cu capetenii fioroase, locotenenti nemilosi si executii groaznice, dar in final iese tot ca in Caragiale, cu un sef de clan cam diliu, cu un Nelu Legiune cam idiot si cu asasinate cam trase de par. In Romania, pana si crima organizata sfarseste intr-o caricatura vesela, cu mici tromboane horror despre mormantul raketului necunoscut, ingropat prin dealurile Moldovei.
Vantu (56) ii si marturiseste lui Ghita(33) ca ar fi vrut sa-l creasca dar ca s-a razgandit. Ghita accepta rolul, intra in joc, n-are nici el principii de aparat sau un mod de actiune radical diferit. In fond, amandoi urmaresc acelasi scop: capturarea statului si subordonarea puterii unor interese private. La fel cum Vantu l-a chemat pe Geoana la ordin, Ghita se lauda ca-l trimite pe Ponta la televizor sa-i mai creasca audienta.
Vantu s-a straduit ani buni sa-si ascun