Argintul cucerit de Bogdan Juratoni la Europene a ridicat iar problema sferelor de influență din boxul amator.
Juratoni e constant. De fapt, el este boxul amator românesc din zilele noastre. Vremurile în care România trimitea garnitură completă cu reprezentanți la toate categoriile la Olimpiadă au devenit istorie antică. De aceea orice gură de aer curat dinspre această disciplină sună a încurajare și miroase a viitor.
Medalia de argint de la Campionatele Europene de la Minsk este amară, pentru că multe, foarte multe voci susțin că Bogdan Juratoni merita titlul de campion continental la categoria 75 de kilograme. Aurul s-a dus însă la adversarul irlandez, lăsînd tabăra tricoloră – pentru a cîta oară? - în balta lipicioasă a protestelor și frustrărilor.
Mai șocantă și mai dureroasă decît înfrîngerea contestată este însă declarația tehnicianului Relu Auraș. “Sîntem ca un copil fără părinți”, spune antrenorul coordonator de lot național, alegînd cel mai probabil intenționat și bine țintit niște cuvinte dramatice, cu săgeți care pot lovi și înspre propria federație, dar mai ales înspre jocurile de influență din boxul internațional. “Poate în viitor o să ne găsim și noi părinți, o să ne adopte cineva”, plusează Auraș în aria tragică, făcînd apel la niște adevăruri urîte. Pentru aur, în box trebuie să te afli pe partea care trebuie. Iar această adopție internațională pe care o menționează Auraș este cel mai probabil un pact ascuns, pe care, de fapt, îl cunoaște toată lumea. Este pactul care asigură părinți vitregi contra medalii false. Familiile sînt de mai multe feluri, iar cea despre care vorbește Relu Auraș nu își iubește copiii în mod echitabil. Sau, cel mai sigur, problema se pune greșit. Mamele și tații ar trebui să stea în tribune sau acasă, la televizor, nu să ia forma unei federații care nu trebuie să arate afecțiune pentru puii aleși, ci echidi
