Producătorii de mezeluri din România susţin că în acest an preţul produselor de carne ar putea creşte. Motivul este, spune Ovidiu Bocăniciu, directorul general al H&E Reinert România, scumpirea cărnii de porc la nivel european, dar şi majorarea costurilor cu utilităţile în România. Potrivit lui Bocăniciu, în industria mezelurilor preţurile sunt influenţate de diverşi factori externi, care în acest an nu sunt favorabili.
Compania H&E Reinert România, subsidiară a grupului german H&E Reinert, a încheiat primele nouă luni de activitate cu o cifră de afaceri de aproximativ cinci milioane de euro, pentru acest an existând intenţia dublării cifrei de afaceri. Investiţia companiei germane se ridică la aproximativ 17 milioane de euro. Firma va investi în acest an 500.000 de euro pentru dublarea capacităţii de producţie a salamurilor crud-uscate. În total, investiţiile companiei din 2008 se vor ridica la circa trei milioane de euro, din fonduri proprii.
H&E Reinert România foloseşte numai materie primă din import şi nu intenţionează să investească în ferme proprii, pentru asigurarea materiei prime, aşa cum au ales alţi procesatori de carne. „Materia primă din România, respectiv carnea de porc, nu este încă certificată conform cu cerinţele UE, iar Reinert doreşte începerea exporturilor cât de curând posibil. Pentru acest lucru sperăm şi în susţinerea Ministerului Agriculturii, care ar trebui să se implice mai mult în susţinerea exporturilor de produse din carne din România. Până acum avem doar promisiuni”, a precizat Bocăniciu. Producătorii de mezeluri din România susţin că în acest an preţul produselor de carne ar putea creşte. Motivul este, spune Ovidiu Bocăniciu, directorul general al H&E Reinert România, scumpirea cărnii de porc la nivel european, dar şi majorarea costurilor cu utilităţile în România. Potrivit lui Bocăniciu, în industria mezelurilor preţurile