Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Maria Mirela Moldor pictează „sfinţi frumoşi“

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Pictează de 10 ani şi iubeşte icoanele. A început să facă asta pur întâmplător iar acum e mândră de ceea ce face. Are deja clienţi care comandă frecvent icoane de la ea pentru a le face cadou şi crede că acestea sunt cele mai bine primite daruri pe care creştinii le pot face.

Maria lucrează la Centrul de Informare turistică din Avrig şi se declară îndrăgostită de tradiţie. Poate acesta este şi motivul pentru care a ales să picteze icoane şi nu altceva. Se declară un creştin ortodox practicant convins şi e fericită că şi-a descoperit această vocaţie.

„Am învăţat de la doamna Puşa Vintilă, când lucram la Clubul Elevilor. Ea a fost cea care mi-a făcut iniţierea şi merită să îi mulţumesc pentru asta“, spune Maria.

La primele icoane pictate a fost destul de sângace, recunoaşte Maria, dar nu s-a dat bătută, şi de la icoană la icoană, creaţiile sale erau tot mai reuşite. „Prima icoană pe care am pictat-o a fost Fecioara cu Pruncul şi nu am fost deloc încântată. Acum însă e icoana pe care o pictez cu cea mai mare plăcere“, spune Maria.

La început nici nu s-a gândit că ar putea face bani din asta, aşa că icoanele le picta şi le făcea cadou familie, prietenilor şi cunoscuţilor. Aşa a ajuns ca lumea să le vadă şi să înceapă să comande. „Îmi place foarte mult pictura tradiţională, dar din păcate oamenii nu mai vor pictură bizantină. Vor icoane aspectuoase, cu sfinţi frumoşi“, adaugă Maria. Acum are o mulţime de clienţi, mulţi chiar din străinătate, din Belgia sau Germania, dar şi din întreaga ţară. „Am o regulă pe care nu o încalc niciodată. La trei icoane, a patra o dăruiesc, în general la o biserică. Am uneori o senzaţie ciudată că fac bani din vânzarea de icoane“, mărturiseşte Maria Moldor.

Ioachim şi Ana, cea mai vândută

Până acum a pictat aproximativ 300 de icoane, pe care le-a vândut sau le-a dăruit. Fiecare dintre ele necesită cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 51 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 36 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°