Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dar cu drag pentru Oana Neacşu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 martie 2012 ·

Campania umanitară „Dar cu drag de mărţişor“, demarată la începutul lunii februarie pentru ajutorarea elevei de la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova care suferă de leucemie, s-a încheiat aseară cu un spectacol cu scop caritabil

Sala Teatrului Liric „Elena Teodorini“ s-a umplut aseară până la refuz de elevi care au dorit să ofere un sprijin Oanei Neacşu, tânăra de 16 ani diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică şi aflată sub tratament la o clinică din Israel. Aceştia au plătit câte zece lei pentru a asista la un spectacol emoţionant de muzică şi dans oferit de elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, Colegiul Naţional „Carol I“ şi Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova, care a avut drept scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea Oanei. Evenimentul a încheiat campania „Dar cu drag de mărţişor“ începută în luna februarie de Fundaţia „Cuvântul care zideşte“ a Mitropoliei Olteniei, dar acţiunile caritabile destinate sprijinirii elevei de 16 ani vor continua.

„Toţi cei prezenţi aici au venit cu un singur gând: să o ajute pe Oana. A învăţat cu laptopul pe genunchi, printre ședinţele de chimioterapie, şi a reuşit, ajutată şi de colegi, să intre la Colegiul Naţional «Carol I» cu nota 9,97. Dacă ea a avut această voinţă, nici noi nu ne putem da bătuţi şi trebuie să facem totul pentru a o ajuta să câştige lupta cu boala“, au fost cuvintele spuse în deschiderea spectacolului. Cea mai bună prietenă a Oanei, Sabina Tudor, a urcat şi ea pe scenă şi, înainte ca formaţiile să înceapă recitalul, a ţinut să-i transmită Oanei că o aşteaptă cât mai repede acasă. „Pentru ca Oana să facă transplantul am apelat la bunăvoinţa dumneavoastră. Noi o sprijinim, îi dorim tot binele din lume şi o aşteptăm cât mai repede alături de noi“, a spus aceasta. Spectacolul a durat două ore şi l-a avut ca invitat special pe Cristian Sanda, participant la „Vocea Român

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Întâlnire între Regele Felipe-Zelenski-Sanchez la Madrid. Spania poate livra rachete Patriot și tancuri Leopard Ucrainei

Gandul acum 16 minute
Spania ar intenționa să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum 2 ore
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 28 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°