Totuşi, de ce se mută doi oameni împreună? Pentru că simt nevoia să fie aproape unul de celălalt. Dragostea nu e o probă de masochism, „hai să locuim în acelaşi perimetru ca să ne chinuim reciproc“, ci o palmă dată singurătăţii. Când alegi ca libertatea să se împartă la doi, parcurgi o maturizare sentimentală, etapă în care înveţi să te completezi prin celălalt.
Nu cu mult timp în urmă, societatea blama un astfel de gest, iar căsătoria era singura soluţie pentru a fi cu celălalt. Cuvântul „concubinaj“ zgârie şi astăzi urechile sensibile, însă nici morala publică, nici preotul, nici părinţii nu au dreptul să opteze în locul nostru.
Mutatul împreună este ca o perioadă de garanţie a relaţiei, când orice defecţiune care intervine poate fi rezolvată mai uşor. Dacă lucrurile nu merg, experienţa traiului în comun îi face pe cei doi să înţeleagă, în timp util, lipsa compatibilităţii şi să taie răul de la rădăcină. Dacă relaţia funcţionează, fiecare va învăţa să-şi împartă timpul şi spaţiul, să se implice în proiecte comune şi să se adapteze dorinţelor celuilalt, analizând dacă e suficient de implicat, de îndrăgostit şi de dedicat pentru a primi urări precum „Casă de piatră!“.
Adrian Georgescu
Fiecare palmă de pământ
O vorbă în doi peri anunţă, de obicei, invazia. Mai puţin experimentat în politica de cuplu, nu sesizezi pericolul şi parafezi tratatul care desfiinţează graniţele.
În câteva ore, armata inamică e masată la hotare şi până să spui „iubito, dar ...“, începe atacul chimic. Baia capătă un miros prea puţin masculin, iar dulăpiorul începe să arate ca o trusă de chimie. Din calul troian ies retorte roz, pampoane, cutiuţe, forfecuţe, sticluţe, tampoane demachiante, bandaje, lapte de corp, creme hidratante, emulsii.
Imperiul feminin mereu în expansiune nu se mulţumeşt
