Unipolarismul a fost un reziduu al bipolarismului. Abia odată cu căderea lui ia sfârşit ordinea globală bipolară care a circumscris Războiul Rece. Actuala criză financiară şi economică, spre deosebire de Marea criză din 1929, este una de sistem. Ultima criză a vechiului sistem mondial. Din ea se poate ieşi prin poarta din faţă, către un capitalism social sau prin poarta din spate, către un neo-feudalism regional-populist sau oligarho-anarhist.

Criza financiar-economică are un izvor în abuzul şi criza de încredere care au fost sub-produsul lăcomiei, egoismului, imprudenţei şi iresponsabilităţii bridate de societatea de piaţă şi consumismul specifice capitalismului neo-liberal şi neo-conservator. Acesta nu s-a limitat la afirmarea preponderenţei pieţei faţă de factorul politic (statul) ci a şi "comercializat" politicul. Sondajele de opinie au încetat să fie o formă de testare a reacţiei populare faţă de politicile publice, devenind fundamentul însuşi şi cauza deciziei politice. Reclama de marketing a invadat comunicarea politică transformându-o în manipulare electorală. Astfel, nu numai încrederea în bănci şi corporaţii s-a pierdut ci şi încrederea în instituţiile publice şi elita politică. Contractarea creditului politic a dus la contractarea participării civice. Criza financiară şi economică se asociază, deci, cu criza democraţiei şi a statului naţional. Cele dintâi nu vor putea fi rezolvate înaintea şi fără rezolvarea celor din urmă.

Starea de insecuritate invadează conştiinţa colectivă. Insecuritatea referitoare la locurile de muncă, la economii, la investiţii, la plasamente (în fonduri de pensii, asigurări etc.) se asociază cu spaima indusă de sentimentul că puterea este vacantă şi protectorul absent. Disperarea generează nervozitate şi iraţionalitate socială. Le vedem în revoltele de stradă din Grecia, Letonia sau Ungaria, în victo