Diplomele absolvenţilor de la Spiru Haret, indiferent de programul sau forma de învăţământ urmate de aceştia, rămân şi sunt valabile până la clarificarea totală a situaţiei de la universitate, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. "Controlul ministerului la Spiru Haret se desfăşoară cu dificultate, iar cei de la universitate nu colaborează pentru clarificarea situaţiei absolvenţilor săi şi nu au pus la dispoziţie actele necesare echipei de control", a mai spus ministrul Educaţiei. Ea a adăugat că va propune măsuri pentru intrarea în legalitate a universităţii şi că va continua controlul. Anul trecut, Spiru Haret a eliberat 50.000 de diplome, potrivit ministrului Educaţiei. Sursa: Octavian Cocoloş
Conferenţiari şi profesori, validaţi ilegal
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a mai declarat că rectorul Universităţii Spiru Haret a validat ilegal 92 de conferenţiari şi profesori, în condiţiile în care aceştia pot fi confirmaţi doar de Centrul de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare, scrie Mediafax.
"Universitatea, prin semnătura rectorului, fără mandat confirmat, a validat în lipsă de respect faţă de lege 92 de conferenţiari şi profesori", a declarat ministrul Educaţiei. Andronescu a precizat că pentru titlurile de conferenţiar şi profesor legea prevede confirmarea de către Centrul Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare.
Primul care a ieşit, astăzi, la declaraţii a fost purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz care a declarat că absolvenţii Universităţii Spiru Haret nu vor fi mai fi nevoiţi să repete examenul de licenţă aşa cum propunea ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Ieri, rectorul Spiru Haret, Aurelian Bondrea, a declarat că universitatea are dreptul de a organiza examene de licenţă şi de a elibera diplome de studii, lucru necontestat până acum.