Reprezentanţii judeţului şi cei ai Primăriei Slatina au participat, joi – 6 iunie, alături de conducerea Spitalului Judeţean din localitate, la inaugurarea oficială a lucrărilor la o parcare amenajată în curtea unităţii sanitare. Potrivit proiectului, noua parcare, amenajată în zona unpor depozite din preajma porţii nr. 2, oferă acum 110 locuri de parcare.
Pentru a face loc noii parcări a trebuit să fie demolate halele de lângă sediul morgii. Clădirile punctului termic au rămas însă în picioare. Deşi era vorba despre o simplă parcare, la finalizarea oficială a lucrărilor de joi au fost prezente numeroase oficialităţi locale: deputatul Emil Moţ, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, vicepreşedinţii C.J. Olt – Ioan Ciugulea şi Marius Oprescu sau primarul Minel Prina.
Primul care a sesizat penibilul situaţiei a fost preşedintele C.J. Olt, Paul Stănescu. Acesta, vizibil stingherit de numărul mare al oficialilor care au ţinut cu tot dinadinsul să participe la “inaugurarea” unei simple parcări, a încercat să treacă peste penibila situaţie intrând în miezul problemei: “Iată că, încet-încet, reuşim să mai facem câte ceva, chiar dacă, astăzi, a fost penibil: au venit cu toţii să inaugureze o parcare. Eu vreau să spun că acesta este, totuşi, un moment important pentru că, de-a lungul ultimilor ani, am avut multe contradicţii cu personalul medical din Spitalul Judeţean Slatina pe această temă. Iată că, de astăzi, personalul medical are o parcare proprie. Există, acum, un circuit în incinta spitalului şi asta este bine deoarece, aşa cum ştiţi, înainte trebuia ca ambulanţele să ocolească maşinile medicilor, ale personalului medical, ale celor care veneau aici cu diverse probleme, iar viaţa cuiva era pusă în pericol din cauza întârzierii”.
Edilul Slatinei, Minel Prina, a afirmat că finalizarea lucrărilor la noua parcare a Spitalului Judeţea