Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un senator exclus din PSD face un denunţ în dosarul referendumului: "Dragnea ne-a cerut falsificarea prezenţei. Cred că Ponta ştia"

Publicat in Gandul, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Senatorul ex-PSD Valer Marian a trimis astăzi la DNA un "(auto)denunţ penal" în care îl acuză pe Liviu Dragnea că le-ar fi cerut anul trecut, în calitate de secretar general, liderilor de filiale judeţene ai PSD să pună umărul la falsificarea borderourilor de prezenţă la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui, pentru a se asigura că va fi atins cvorumul de 50% plus 1 din numărul alegătorilor din liste.

Mai exact, Valer Marian, fostul lider al filialei PSD Satu Mare, susţine că a fost chemat de Liviu Dragnea într-un hotel din Oradea cu o săptămână înaintea scrutinului, actualul vicepremier cerându-i, în prezenţa mai multor persoane, să convingă "inclusiv prin promisiuni băneşti, cât mai mulţi preşedinţi de secţii de votare ca să raporteze la orele stabilite de Biroul Electoral Central, respectiv din două în două ore, o prezenţă cu 25 de alegători în plus faţă de cea reală". În acest ritm s-ar fi ajuns la 150 de voturi în plus în fiecare secţie din România.

Contactat de gândul, senatorul şi-a asumat denunţul, menţionând că deocamdată l-a trimis prin e-mail la DNA, urmând să îl depună personal marţi. "Deocamdată am trimis pe mail. Fiind sâmbătă, cred că luni va fi înregistrat. Eu îl voi depune personal marţi, când am fost invitat la audiere într-un alt dosar. Probabil aşa s-a ajuns la problema pentru care au răspuns anul trecut ţărani nevinovaţi", crede acesta vorbind despre "rezultatele false" din mai multe judeţe, "mai ales în sudul ţării şi în Moldova".

Mai mult, el susţine, fără a aduce însă vreo probă, că liberalii ar fi făcut diligenţe similare, prin Radu Stroe, iar liderul PSD Victor Ponta ar fi ştiut în tot acest timp de demersurile lui Liviu Dragnea. "Eu cred că ştie. Eu cred că trebuie să-şi facă datoria DNA. Şi Victor Ponta şi Liviu Dragnea, am constatat în ultimul an, au multe din tarele lui Traian Băsescu", a afirma

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°