Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţii aprinse în cazul fabricii de clei de la Reghin

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 13 februarie 2013 ·

Problema construcţiei unei fabrici de clei la Reghin de către SC Kastamonu România SA a început să nască discuţii tot mai aprinse în ultimele zile. În acest sens, un grup de reghineni au avut marţi o întâlnire cu conducerea oraşului exprimându-şi nemulţumirea faţă de intenţiile investitorului turc la Reghin. “S-au agitat spiritele prea devreme” Contactat telefonic, reprezentantul Kastamonu România a precizat că momentan a fost depusă o documentaţie cu privire la intenţiei companiei, urmând a avea loc şi o dezbatere publică asupra investiţiei companiei. “Din punctul nostru de vedere s-au agitat spiritele prea devreme, a fost depusă o documentaţie în prealabil cu privire la intenţiile companiei, există un plan, o dezbatere publică în care va fi prezentat acest proiect. În momentul de faţă nu avem ce să comentăm. Vor fi transmise communicate oficiale.Va fi dată şi o informare opiniei publice cu privire la acest proiect, în momentul de faţă e doar în discuţie această problemă. Compania are disponibilitatea unui dialog cu reprezentanţii opiniei publice reghinene, doar că e e nevoie respectarea anumitor etape. În momentul de faţă a fost depusă doar o documentaţie preliminară”, a afirmat Mihai Suciu, reprezentantul companiei Kastamonu România. Studiu de impact cerut de APM Reprezentatul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu, a precizat că au fost demacate procedurile de emitere a acordului de mediu, o decizie în acest sens urmând a fi luată după prezentarea studiilor privind riscurile fabricii de clei. “Am demarat procedurile de emiterea acordului de mediu. S-a depus cererea, am cerut studiu de impact, studiu de evaluarea riscurilor, studiu de evaluare adecvată pentru aria protejată din preajma amplasamentului. Se vor aduce aceste studii, după care se face dezbatere publică la Reghin. Când ei le vor aduce va demara şi o dezbatere publică. Dacă vom fi so

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum o ora
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Sfârșit violent pentru o femeie din sectorul 3 al Capitalei. A murit după ce s-a aruncat de la etaj

Ziare.com acum o ora
Printr-un apel la 112, polițiștii Secției 23 din București au fost anunțați vineri, 31 mai, că o persoană s-a aruncat de la etaj, dintr-un imobil situat în Sectorul 3. Deplasându-se la fața locului, agenții au constatat că incidentul se confirmă. Di

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 3 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Donald Trump a anunţat că va face apel la verdictul pronunţat joi. Contracandidatul lui Joe Biden a fost găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare

Mediafax acum o ora
Trump şi-a repetat acuzaţiile potrivit cărora procesul a fost o încercare de a împiedica revenirea sa la Casa Albă şi a avertizat că acesta a arătat că niciun american nu este la adăpost de urmărirea penală motivată politic. „Dacă îmi pot face asta

Ministrul Afacerilor Externe: Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor Alianţei

G4Media acum o ora
Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor NATO, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, transmite Agerpres. Ea a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele me

Szijjarto: Guvernul nu va permite ca Ungaria „să fie absorbită în nebunia războiului a NATO” / „Expresul războiului a plecat din penultima staţie”

G4Media acum o ora
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a afirmat vineri, după reuniunea de la Praga a omologilor săi din NATO, că s-au făcut „unele declaraţii care arată o totală lipsă de raţiune”, dar că guvernul său nu va permite ca Ungaria „să fie absorbită

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Irina Begu, eliminată în runda inaugurală de dublu la Roland Garros – Monica Niculescu s-a calificat în turul doi

HotNews acum 17 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și spaniola Cristina Bucsa s-a calificat vineri în turul al doilea de dublu la Roland Garros, după o victorie obținută în două seturi. Monica NiculescuFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia >> CORESPONDENȚ

Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Până acum, 15 state au încheiat astfel de înţelegeri cu Ucraina

News.ro acum 44 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea Oc

Vin banii pentru milioane de români. Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranşă

Mediafax acum 6 ore
„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25

Vremea

București
acum

27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

23°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°