Jucătoarea americană de fotbal a echipei MagicJack, Amy Wambach, a câştigat, luni, Balonul de Aur FIFA 2012, trofeu decernat în cadrul unei gale desfăşurate la Zurich.
Pentru acest trofeu au mai fost nominalizate brazilianca Marta Vieira da Silva (Tyreso FF) şi americanca Alex Morgan (Seattle Sounders Women). Premiul a fost înmânat de Hope Solo, portarul naţionalei feminine a Statelor Unite ale Americii.
Cel mai bun antrenor din 2012 al unei echipe feminine a fost desemnată Pia Sundhage (SUA/Suedia). Pentru acest trofeu au mai fost nominalizaţi Bruno Bini (Franţa) şi Norio Sasaki (Japonia). Premiul a fost înmânat de selecţionerul naţionalei masculine a Braziliei, Luiz Felipe Scolari.
Fostul internaţional german Franz Beckenbauer a primit Premiul prezidenţial FIFA, distincţie acordată de forul mondial din 2001 persoanei sau instituţiei care a avut o contribuţie majoră în fotbal, pentru un eveniment special, pentru întreaga carieră sau pentru o atitudine exemplară.
Premiul fair-play i-a fost acordat Federanţei de Fotbal din Uzbekistan. Premiul a fost înmânat de Prinţul Ali Bin al Hussein.
Pentru Premiul Puskas, care recompensează cel mai frumos gol, a fost câştigat de slovacul Miroslav Stoch (Fenerbahce Istanbul), care a înscris într-un meci cu Genclerbirligi. Pentru acest trofeu au mai fost nominalizaţi brazilianul Neymar şi columbianul Radamel Falcao. Premiul a fost acordat de fostul internaţional columbian Carlos Valderrama.