Trecută prin malaxorul ştirilor, tocată mărunt între dinţii păreriştilor care habar n-au de subiect, dar simt nevoia să-şi facă public "punctul de vedere", Elodia a fost dezumanizată. Sunt unii care cred că ea nici n-a existat vreodată în carne şi oase, cu lacrimi, bucurii, cod numeric personal şi ADN. Că e doar o plăsmuire a lui Dan Diaconescu, coborâtă în televizoare din frigiderul lui de Frankenstein.
Elodia e azi un fel de Coca-Cola plus Calgon şi-o picătură din Peugeot (407), un brand incert pe care şi-l revendică orice făcător de ştiri. Toţi ne pricepem la Elodia, fără ca vreunul dintre noi să o fi cunoscut-o vreodată, pe vremea când ea trăia. E cel mai simplu să-ţi dai cu părerea despre viaţa şi, mai ales, despre moartea Elodiei, pentru că n-ai cum să empatizezi cu un brand. Brand-urile n-au amintiri şi nici sentimente, nu nasc copii, nu se îndrăgostesc şi nici nu se simt nefericite. Au doar o notorietate care vinde. Adică, fac rating, trafic sau tiraj.
Precum Ana lui Manole, Elodia a devenit personaj în legendele urbane create de soţul ei. Există jocuri cu Elodia, bancuri cu Elodia, manele, prăjituri şi tricouri cu Elodia. Nimic din toate astea nu m-a surprins însă la fel de neplăcut ca reacţia unui părerist (care pretinde că se pricepe la chestiuni juridice), nimerit într-un studio de televiziune în timp ce se comenta, printre altele, şi declararea prezumată a morţii Elodiei. Respectivul e specialist în cutremure, implementarea democraţiei şi legislaţie rutieră. Deranjat că, de la înălţimea valorii lui multilateral dezvoltate, trebuie să se coboare spre un subiect atât de comun şi de trivial, păreristul a avut o criză de râs. "Elodia?! Haideţi, dom'le, alte subiecte n-aveţi?", a fornăit el pe sub ochelarii proptiţi pe nas. "Da, chiar aşa!", a îmbrăţişat ideea o altă păreristă, doamnă în vârstă care se pricepe, credeţi-mă, la absolut
