Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sir David Crystal, omul şi legenda

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 18 aprilie 2013 ·

Ceea ce sir David Crystal a făcut cu naturaleţe şi uşurinţă e, de fapt, foarte, foarte greu de realizat. Transfigurarea unei ştiinţe reci, calculate şi pretenţioase într-un spectacol electrizant nu e un produs uşor de conceput şi de realizat.

Profesorul David Crystal este unul din cei mai cunoscuţi lingvişti ai vremurilor noastre. Autor şi editor a peste 700 de publicaţii ştiinţifice, din care mai bine de o sută sunt cărţi (monografii, ediţii critice, dicţionare, enciclopedii, antologii), eminentul profesor de limba engleză se dovedeşte unul din cei mai prolifici autori din istoria lingvisticii. Adăugând că cercetarea ştiinţifică este dublată de o statornică activitate publicistică, materializată în realizarea multor emisiuni privind întrebuinţarea limbii ca mijloc de comunicare socială şi culturală, nu facem decât să trasăm în chip schematic contururile unui portret care nu se lasă uşor prins în cuvinte. Autoportretul este mai simplu şi mai sugestiv: lingvist, scriitor, editor, conferenţiar, publicist.

Dacă luăm în considerare diversitatea preocupărilor ştiinţifice ale profesorului Crystal, intuim că o asemenea personalitate face parte dintr-o categorie ameninţată astăzi cu dispariţia: lingvistul complet, cărturarul format la şcoala de modă veche a istoriei limbii, cercetătorul căruia nici un fapt de limbă, de la sunet la text, nu îi este indiferent. Este inutil să enumerăm domeniile de competenţă şi de interes ale marelui lingvist. Mai de folos ne pare punerea în evidenţă a câtorva trăsături ale tipului de om de ştiinţă pe care îl întruchipează David Crystal.

Marii lingvişti sunt, prin firea lor, oameni foarte curioşi. În cazul lui David Crystal, curiozitatea s-a tradus în nevoia de a înţelege care este dinamica faptelor de limbă, atât cele adunate din vechile manuscrise şi tipărituri cât şi cele culese din viaţa de zi cu zi a oamenilor.

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 37 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 22 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 38 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 12 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°