Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negociere: Geoană vrea liste deschise

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 februarie 2010 ·

După ce numeroşi lideri din teritoriu şi de la centru şi-au arătat nemulţumirea faţă de sistemul de vot la alegerile din interiorul PSD, pe echipe, cu liste închise, Mircea Geoană, preşedintele partidului candidat la un nou mandat, a afirmat astăzi că "este partizanul listelor deschise". Sursa: Codrin Prisecaru "Mi-am luat răgazul în ultimele câteva zile să reflectez şi să reflectăm faţă de modul în care vom alege conducerea PSD. Recofirm faptul că doresc să am în echipa mea pe toţi cei care împărtăşesc proiectul meu politic de modernizare şi democratizare a partidului", a spus Mircea Geoană, subliniind că niciodată nu a preferat listele închise la alegerile din 20 februarie, ci dimpotrivă.

"Invitaţia mea este ca toţi cei care mă susţin să intre în echipa mea şi delegaţii să aleagă pe cei mai buni. Listele vor fi astfel deschise. E nevoie de democraţie, dar şi de firmitate şi disciplină în actul de conducere. Eu am cerut şi cer în continuare partidului să existe posibilitatea ca preşedintele să aibă o echipă coerentă în jurul lui", a precizat Geoană. El a adăugat că listele deschise vor oferi posibilitatea oamenilor valoroşi, dar mai puţin cunoscuţi să-şi joace şansa la alegeri.

"Sunt locuri suficiente în echipa de conducere", a mai spus Geoană.

Preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, este unul dintre criticii votului pe echipe. De altfel, acesta a fost unul dintre motivele pentru care Năstase a anunţat că se retrage din cursa pentru şefia PSD. De asemenea, Miron Mitrea şi Ion Iliescu au dezaprobat această modalitate de alegere a conducerii partidului. Chiar şi Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, susţinător al lui Mircea Geoană preciza ideea candidaturilor pe echipe nu se mai poate susţine, întrucât există riscul major ca partidul să se divizeze.

Liderul PSD s-a referit, astăzi, şi la recent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum o ora
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 2 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 3 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

ANSVSA a controlat mii de unităţi din industria alimentară în zonele turistice. Au fost date amenzi de peste 2,2 milioane lei

HotNews acum 35 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Începe marea curățenie: Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele"!

Ziua News acum 53 minute
Legea prin care este interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localităţile mici cu mai puțin de 15.000 de locuitori, a intrat în vigoare la 29 aprilie și a început să fie aplicată, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Adoptarea „legi

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°