Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După ce a făcut cele mai mari tranzacţii în criză, NEPI vrea să îşi pună amprenta în Piaţa Victoriei, pe terenul unei vile ridicate de un fost guvernator BNR. Galerie FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, marți 4 iunie 2013 ·

Fondul sud-african de investiţii NEPI, care în ultimii ani a făcut cele mai mari tranzacţii din piaţa imobiliară locală, vrea să-şi pună acum amprenta asupra Pieţei Victorei din Bucureşti, unde deţine o clădire istorică - vila Oromolu - situată pe un teren de 4.500 de metri pătraţi de lângă Guvern.

NEPI vrea să reabiliteze clădirea care a fost afectată în 2009 de un incendiu şi să construiască în spatele imobilului istoric un centru de afaceri nou, cu o suprafaţă de circa 6.500 de metri pătraţi, dispus pe parter şi trei etaje, în urma unei investiţii estimate la 15 mil. euro.

Între cele două clădiri NEPI vrea să amenajeze un spaţiu public pe terenul care în prezent este lăsat în paragină, cu bălţi în jurul cărora sunt parcate numeroase maşini.

NEPI a intrat în posesia proprietăţii din Piaţa Victoriei după ce compania Avrig 35 nu a reuşit să îşi îndeplinească o serie de obligaţii financiare, iar într-un final cele două părţi au decis ca respectivul teren să stingă datoria.

“Avem certificatul de urbanism care ne permite să aplicăm pentru autorizaţia de construire, în condiţiile în care intenţionăm să construim în parametrii aprobaţi în zonă. Am dori să începem lucrările anul acesta, dacă vom avea autorizaţiile, iar lucrările ar dura aproximativ un an. Nu vrem să facem un turn, cum probabil ar fi încercat un alt investitor. Prin restaurarea monumentului vrem să respectăm moştenirea acestui oraş“, a declarat Martin Slabbert, CEO al fondului sud-african de investiţii NEPI.

Clădirea istorică este cunoscută sub denumirea de vila Oromolu şi a fost construită în 1927 de către Mihai Oromolu, fost guvernator al Băncii Naţionale Române. Imobilul a fost afectat de bombardamentele din iunie 1944, când o parte a clădirii iniţiale a fost distrusă, precum şi de un incendiu din 2009, care a afectat cea mai mare parte din corul cromatic i

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 56 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 47 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°