Motto: “Never doubt that a small group of thoughtful, committed, citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.” ― Margaret Mead
Decizia lui Victor Ponta de a renunta la proiectul Rosia Montana este, neindoios, o victorie a societatii civile din Romania. A nu vedea acest lucru inseamna a ignora realitatea, a nu lasa faptele sa interfereze cu teoriile. S-a dovedit ca mobilizarea civica poate impiedica actiuni guvernamentale socotite primejdioase pentru societate. Ca un subiect, aparent fara legatura cu politicul, devine politic prin chiar preluarea sa de catre cetatenii care nu accepta sa fie subiectii muti ai aranjamentelor “de sus”. Ce se poate rezista “de jos”, from below, avaritiei, cupiditatii, rapacitatii, coruptiei, clientelismului si cinismului. Ca miscarile ecologiste nu sunt automat marxiste, desi exista numerosi marxisti care tin discursuri ecologiste ignorand ca tocmai regimurile comuniste au lasat in urma dezastre ecologice. Ma ocup de aproape trei decenii de societatea civila, cred ca stiu despre ce vorbesc aici. Puterea celor fara de putere, despre care a scris Vaclav Havel in anii prigoanei, a renascut la Bucuresti. S-a reconstituit, spre a relua cuvintele altui disident, ganditorul catolic Vaclav Benda, polisul paralel. Strada a dat puterii o lectie de moralitate.
Starea de greata a fost inlocuita, in aceste ultime zile, de starea de gratie. In acest sens, Marius Stan are dreptate: s-a reintors spiritul Pietii Universitatii din mai-iunie 1990. Un spirit post sau trans-ideologic. Ori, ca si revolutiile din 1989, anti-ideologic. O spun de pe pozitia unui rationalist aronian puternic influentat de Albert Camus: nici o revolta nu are loc fara o anumita febra morala. Revoltele nu sunt clipe de pragmatism, ci de idealism, cand cei care participa la proteste inteleg ca s-a trecut un prag al posibilului, ca imaginati
