Amintiri despre Piaţa Universităţii şi prima Mineriadă sângeroasă. Şi în iunie 1990 eram tot într-o revoluţie. Sursa: PASCAL ILIE VIRGIL
Societatea civilă era împărţită în două, ca şi acum: unii care „ţineau” cu „golanii” (etichetă pusă de preşedintele Ion Iliescu) din Piaţa Universităţii, iar alţii îi aplaudau pe cei care îi strângeau cu dubele pe protestatari fiindcă tulburau liniştea şi ordinea socială cu revolta lor împotriva clasei conducătoare. Până şi în familii soţii aveau opinii divergente, copiii se certau cu părinţii, iar vecinii ajunseseră să nu se mai salute, funcţie de simpatia sau antipatia faţă de „fenomenul Piaţa Universităţii”. Seara, până târziu în noapte, toţi eram co nectaţi la televizoare pentru a urmări discursurile şi cântecele din Piaţă ale protestatarilor, secvenţele luate din corturile întinse în faţa Teatrului Naţional, în care convieţuiau de pe 21 mai „neinfectaţii de comunism”.
Cred că în perioada aceea vânzările la televizoarele color au crescut semnificativ în România. Seară de seară, începea spectacolul televizat al şedinţelor CPUN, primul Parlament al României de după căderea lui Ceauşescu.
Acum 23 de ani, în zorii dimineţii de 13 iunie, „forţele de ordine” ale Poliţiei Capitalei sub comanda generalului Corneliu Diamandescu, la ordinul ministrului de interne Mihai Chiţac, au spart tabăra „golanilor” din Piaţă cu bastoane şi gaze lacrimogene. Sânge spălat cu tulumbele. Marian Munteanu, liderul studenţilor, bătut şi arestat. Autobuzele cu care au fost aduşi poliţiştii în Piaţa Universităţii aveau să fie incendiate mai târziu, chiar de către reprezentanţi ai MI. Acţiunea subversivă, probată de presă câţiva ani mai târziu, avea să deschidă drum incidentelor ce vor urma pe 14 si 15 iunie. „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de f
