Ajuns veteran la naţională, fotbalistul Cesenei poate intra astăzi în istorie dacă reuşeşte un gol în poarta Uruguayului.
N-a fost Argentina, dar e Uruguay. „O echipă formidabilă, care acum e înaintea Argentinei şi Braziliei", aşa cum ne-a avertizat selecţionerul Victor Piţurcă. Naţionala lui Suarez şi Forlan e prima echipă mare care joacă un amical la Bucureşti, după cel disputat de Germania, în 2004, pe Giuleşti şi câştigat de tricolori cu 5-1.
Dacă România traversează una dintre cele mai proaste perioade din istoria naţionalei, Uruguayul e la polul opus. Exceptând perioada fotbalului romantic, când celeştii au câştigat două titluri mondiale (1930 şi 1950) şi zece Copa America, echipa statului cu doar trei milioane de locuitori are acum cel mai bun lot, beneficiind de o generaţie de excepţie. De altfel, pentru uruguayeni vorbesc rezultatele. N-au mai pierdut un meci, amical sau oficial, din iulie 2010, strângând 13 meciuri fără înfrângere şi cucerind anul trecut pentru a 15-a oară Copa America.
Piţi l-a pierdut pe nicoliţă
Contra unei echipe a cărei valoare nu poate fi pusă la îndoială, Piţurcă mizează pe o echipă mixtă. Selecţionerul a încercat să îmbine experienţa cu tinereţea. N-a renunţat la Mutu, încercând să-l câştige pentru echipă, i-a dat un avertisment căpitanului Raţ, care freacă tuşa la Şahtior, şi-a confirmat sprijinul faţă de Tătăruşanu şi încrederea vizavi de Chiricheş, al cărui loc în naţională pare bătut acum în cuie. Piţi l-a pierdut însă pe Nicoliţă, accidentat luni la antrenament, şi în locul lui l-a chemat de urgenţă pe rapidistul Roman. Reprezentativa României, locul 55 în lume, are o medie de vârstă puţin peste 25 de ani şi doar doi jucători, Mutu şi Marica, care au mai mult de 50 de selecţii la lot.
„briliantul" e mai prolific decât vedetele celeştilor
Contra Uruguayului, Mutu poate intra în istor