Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatul din TVR, despre concedieri: Angajaţii nu sunt vinovaţi de catastrofa în care se află TVR

Publicat in Romania Libera, marți 28 august 2012 ·

Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV), a declarat pentru MEDIAFAX că angajaţii nu sunt vinovaţi pentru "catastrofa financiară" în care se află TVR, precizând că ar trebui ca administraţia să se gândească la oamenii care vor suferi.

"În momentul de faţă, se pare că toată lumea se bucură de acest Plan de restructurare, însă când discuţi despre darea afară a 980 de oameni nu cred că ai vreun motiv de satisfacţie. Şi ne întrebăm dacă nu puteau fi mai mici aceste costuri sociale", a declarat Dragoş Bocanaciu, preşedintele SPUSTV, sindicatul reprezentativ din Televiziunea Română.

El a precizat că SPUSTV a prezentat "un contraplan prin care costurile sociale puteau fi diminuate".

"Conducerea TVR trebuia să se gândească şi la oamenii care vor suferi, dar care nu au nicio vină pentru situaţia în care se află acum TVR. De ce să plătească doar angajaţii TVR pentru incompetenţa şi pentru bunul plac al unora care au avut în vedere doar propriile interese? Noi înţelegem că este o situaţie complicată, din care trebuie să ieşim, dar trebuie să plătim numai noi, numai 980 de angajaţi? De ce nu plătesc şi cei şapte membri din actualul CA, care au făcut parte şi din fostul CA, când la conducerea TVR se afla Alexandru Lăzescu. Dacă în perioada Lăzescu nu se făcea nicio angajare, poate acum ar fi trebuit să fie concediaţi doar 600 de angajaţi, cu 980 (...) În CA încă predomină o majoritate care a păstorit dezastrul din TVR. Eu nu acuz actuala administraţie, dar sunt şapte oameni din actualul CA care au fost şi în fostul CA", a mai spus Dragoş Bocanaciu, referindu-se la Anne Jugănaru, Claudiu Brînzan, Cristian Niţulescu, Lucia Hossu Longin, Nicoleta Nicolicea şi Raico Cornea.

Dragoş Bocanaciu a mai spus că SPUSTV se va preocupa să îi găsească şi să îi "pedepsească", cu mijloacele legale pe care le are la îndem

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare începe vineri 10 mai şi se va încheia sâmbătă 8 iunie la ora 7:00 dimineaţa

Radio Mures acum 10 ore
Peste o lună, pe 9 iunie, cetăţenii români cu drept de vot sunt chemaţi la urne pentru alegerile locale şi europarlamentare. Vor fi cinci buletine de vot: patru pentru aleşii locali şi un buletin pentru lista de candidaţi sau candidatul independent

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°