Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul taie sportul şi limbile străine din orar

Publicat in Adevarul, miercuri 4 martie 2009 ·

Oficialii din Educaţie vor să reducă la 30 numărul orelor petrecute de liceeni la şcoală. Autorităţile nu au ştiut să explice de ce au preferat să renunţe la sport şi limbi moderne în favoarea muzicii, desenului sau religiei. Liceenii vor învăţa din anul şcolar 2009-2010 numai 30 de ore pe săptămână şi nu 32-37 câte învaţă în prezent. Măsura a fost decisă ieri de Ministerul Educaţiei.

Ca urmare, planurile-cadru ce urmează să fie aplicate din toamnă pentru toate profilurile nu mai conţin în trunchiul comun (obligatoriu) două ore de sport, ci numai una. În plus, la unele profiluri, cum este cel tehnologic, a fost tăiată şi a doua oră de limba străină. Tot la fel s-a întâmplat şi cu orele de consiliere şi orientare, care până acum erau obligatorii pentru toţi elevii. 

„Trebuia tăiat de undeva”

Adriana Pană, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, a declarat că: „Nu este uniformitate la toate planurile-cadru. Trei sau patru ore trebuiau să dispară de undeva“. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că, de fapt, orele de sport nu au fost reduse. 

„În realitate am reorganizat orele de sport, a rămas o oră de sport şi două ore extracurriculare care  vor fi normate de profii de sport“, a explicat Andronescu. Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, spune că Guvernul consideră o prioritate dezvoltarea sportului şi cere introducerea unui număr de minimum trei ore de sport pe săptămână în programa şcolară.

UE recomandă trei ore de sport pe săptămână

Numărul copiilor obezi din ţările Uniunii Europene creşte de la an la an, arată un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Specialiştii atrag atenţia că 85.000 de copii europeni devin obezi în fiecare an din cauza stilului de viaţă sedentar şi a alimentaţiei nesănătoase. Potrivit unui studiu realizat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 20 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 36 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 10 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°