Victor Ponta a rupt scrisoarea primită de la preşedintele Traian Băsescu în faţa membrilor PSD.
”N-avem ce negocia. Nu avem nevoie de minciunile şi de propunerile otrăvite ale lui Traian Băsescu. Suntem un partid care ştie ce înseamnă să fii minţit de Traian Băsescu”, a spus Ponta, răspunzând astfel propunerii lansate ieri seară de preşedinte.
Citeste si Ilie Sârbu despre scrisoarea preşedintelui: "Nu este corect şi nici acceptabil"
Înainte de congresul de astăzi, preşedintele Traian Băsescu le-a trimis o scrisoare liderilor USL în care le garantează că va demisiona în timp util dacă vor accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani.
Astăzi este o zi aglomerată pentru USL. Conducerile celor trei partide componente, PSD, PNL si PC se reunesc în Congrese extraordinare, iar la finalul acestora este organizat un Congres al USL, la care sunt invitaţi să participe mii de militanţi.
Victor Ponta a rupt scrisoarea primită de la preşedintele Traian Băsescu în faţa membrilor PSD.
”N-avem ce negocia. Nu avem nevoie de minciunile şi de propunerile otrăvite ale lui Traian Băsescu. Suntem un partid care ştie ce înseamnă să fii minţit de Traian Băsescu”, a spus Ponta, răspunzând astfel propunerii lansate ieri seară de preşedinte.
Citeste si Ilie Sârbu despre scrisoarea preşedintelui: "Nu este corect şi nici acceptabil"
Înainte de congresul de astăzi, preşedintele Traian Băsescu le-a trimis o scrisoare liderilor USL în care le garantează că va demisiona în timp util dacă vor accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani.
Astăzi este o zi aglomerată pentru USL. Conducerile celor trei partide componente, PSD,