Fotbalul e sărac rău de tot. E sărac acolo, în terenul de joc. Meciurile pe care deja le-a consumat această nouă ediţie de campionat mustesc în mediocritate. Suntem la pământ. Iar fudulia chiorilor care se mai cred împăraţi în ţara orbilor nu face decât să lustruiască caraghioşenia acestei făcături de campionat.

Sărăcia fotbalului, cea vestită din terenul de joc, este una profundă şi nu are în nici un fel vreo legătură de cauzalitate cu cealaltă sărăcie. Cu sărăcia teşcherelei. Sărăcia jocului este durabilă. A fost creată în timp prin harnică prostie şi, chiar în cazul în care ar fi pusă la cale vreo înţeleaptă lucrare de reparaţie, vor fi necesari ani buni pentru înlăturarea molozului. Sărăcia teşcherelei, în schimb, poate fi pusă pe seama conjuncturii, pe seama crizei generale. şi, în consecinţă, poate consuma perioade mai scurte de timp până la semnele revenirii. Numai că scenariul redresării finaciare pe care suporterii fotbalului au îndrăznit să-l imagineze nu pare să corespundă întocmai realităţii de fapt. Suporterii ar fi dorit ca această criză financiară să îi lovească la temelie pe cei care au finanţat dezastrul fotbalului şi astfel să cureţe locul. Din păcate însă, observăm că finaţatorii dezastrului nu se lasă duşi de lângă abator, se agaţă în disperare de ultima şansă şi în zbaterea lor adâncesc şi mai mult criza fotbalului.

Steaua şi Dinamo, deşi se află deocamdată într-o sensibilă diferenţă de evaluare, par a fi la acelaşi nivel din punct de vedere al crizei manageriale.

Dinamo a avut un parcurs linear. Borcea a făcut pasiune vicioasă din pariurile pe gloabe, iar Badea n-a avut nimic împotrivă. Spectacolul cel mai amuzant pe care poate să-l ofere Dinamo s-a consumat în intersezon, perioadă a migraţiei jucătorilor. Mă umflă râsul când îmi amintesc pe la câte echipe, ce echipe şi pe câţi bani au fost transferaţi Marius Niculae,