Partidul Democrat american se reuneşte, începând de marţi, în convenţie pentru a-l învesti oficial pe Barack Obama în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie, un scrutin pe care sondajele îl anunţă ca foarte strâns, semnalează luni AFP, citată de Agerpres.
În jur de 6.000 de delegaţi democraţi se vor reuni la Charlotte (statul Carolina du Nord, sud-est) timp de trei zile, la o săptămână după ce republicanii l-au învestit, în Florida, pe candidatul lor Mitt Romney.
La tribuna Time Warner Cable Arena, un complex cu 15.000 de locuri situat în centrul oraşului cu 750.000 de locuitori, înconjurat încă de duminică de un important dispozitiv de securitate, se vor succeda mari nume ale Partidului Democrat.
În 2008, după mai puţin de două săptămâni de la învestirea lui Obama de către democraţi, izbucnea criza financiară, cu ale cărei consecinţe - în special şomajul, care nu a coborât sub 8%, faţă de 5% înainte recesiune - preşedintele încă se luptă.
Pentru Obama, preşedinte în funcţie, va fi dificil să reia sloganul "schimbării", iar "speranţa", pe care a încarnat-o în 2008, s-a spulberat pentru mulţi sub povara crizei economice, oferindu-i republicanului Romney, un fost om de afaceri multimilionar, un unghi de atac împotriva preşedintelui, pe care îl acuză de incompetenţă în materie economică.
Învestirea democrată a lui Barack Obama nu lasă însă loc niciunui dubiu, în partid nefiind nimeni care să-i conteste tentativa de a obţine încă patru ani la Casa Albă. Observatorii vor avea, de aceea, atenţia îndreptată mai degrabă spre cei care vor adresa discursuri, încercând să recreeze entuziasmul din 2008.
Ca şi Ann Romney la Tampa, Prima Doamnă Michelle Obama va prezenta o imagine mai puţin politică şi mai umană a soţului său, într-un discurs prevăzut pentru marţi seară.
Secretarul de stat Hillary Clinton va lipsi de la Charl