Tehnicianul Concordiei crede că Gaz Metan nu merita să învingă astăzi şi că echipa sa a jucat cel puţin la fel de bine ca şi până acum. "Îmi pare rău că nu am marcat astăzi. Am avut ocazii clare la 0-0 şi o posesie zdrobitoare. Am jucat mai bine decât în alte meciuri, dar pe fotbalul se joacă pe goluri. Meritam cel puţin un punct astăzi. Din păcate a intervenit relaxanrea şi ne-a lipsit concentrarea la finalizare", a spus Laurenţiu Reghecampf.
Pustai: "Ne-am salvat după un sezon greu"
Gaz Metan s-a salvat matematic de la retrogradare, după victoria cu Concordia Chiajna şi rămâne a încheiat returul neînvinsă, pe teren propriu. "A fost un meci greu, cu o încărcătură specială, pentru că ne trebuia un punct ca să ne salvăm de la retrogradare. Am început prudent, dar mă bucur că am câştigat cu campiona deplasărilor în acest retur.
Ne-am salavat şi am încheiat un sezon foarte greu. Am avut mereu încredere în jucătorii mei şi îi felicit, chiar dacă uneori am pierdut la diferenţe mari", a spus Pustai.

Ne-a