Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uioreanu: Costurile modificărilor la centura Apahida vor fi suportate de CNADNR

Publicat in CityNews Alba, luni 28 ianuarie 2013 ·

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a avut o consultare cu Eugen Cecan, șeful Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj pe tema situației Centurii de Est a Clujului, fiind căutate soluții pentru remedierea problemei create, astfel încât proiectul de dezvoltare a pistei de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj să nu fie afectat de centura ocolitoare a localităţii Apahida.

Două proiecte de importanță națională au ajuns să se intersecteze. Centura Vâlcele-Apahida intervine în procesul de extindere a pistei Aeroportului Internațional Cluj-Napoca. „Din păcate ne lovim și de această problemă. Trebuie spus de la bun început că proiectul de realizare a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului este mult anterior Centurii ocolitoare. Vedem acum o crasă lipsă de concordanță și de a discuta două proiecte foarte importante pentru Cluj. Conducerea Consiliului Județean de atunci, domnul Alin Tișe și Ion Pantelimon, fostul șef CNADNR, din același partid, nu au fost în stare să se pună de acord cu aceste două mari proiecte”, a declarat Horea Uioreanu la Transilvania L!VE.

„M-am consultat ieri la amiază cu domnul Cecan (șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj - n. red.) înainte de a veni la București în două probleme. Una e rezolvată. În primul rând, devierea Someșului, prima porțiune de 2.100 de metri a noii piste va fi gata în cursul toamei în acest an. Următoarea lucrare este una guvernamentală făcută de Apele Române și este vorba de devierea Someșului, e o lucrare care valorează în jur de 27 de milioane de euro. Ea a fost prinsă în bugetul de anul acesta, ceea ce înseamnă că lucrările vor demara. După ce aceasta se va termina, vom continua pista de 2.100 de metri care va fi gata în toamnă, până la 3.500 de metri. Între timp a apărut acest obstacol care obturează culoarul de zbor al avioanelor. Aici se face o confuzie când se

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 35 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 29 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°