Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROPA ÎN CRIZĂ: Reuşeşte cuplul "Merkozy" să salveze Europa? Germania şi Franţa anunţă schimbarea regulilor jocului în UE. Mesajul vice-preşedintelui american către Europa - "Rezistaţi"

Publicat in Gandul, luni 5 decembrie 2011 ·

UPDATE: Vice-preşedintele american Joe Biden a glumit în timpul vizitei de luni, de la Atena, pe tema aducerii de fonduri pentru sprijinirea Greciei în demersul ei de a ieşi din cea mai mare criză financiară din ultimele decenii, informează Reuters.

Prezentându-l pe unul dintre membrii delegaţiei sale în timpul întâlnirii cu preşedintele grec Karolos Papoulias, Biden a spus: "Acest bărbat reprezintă Trezoreria. El a adus sute de milioane de dolari".

Comentariul său a stârnit râsul atât în rândul delegaţiei americane, cât şi în rândul reprezentanţilor statului elen.

Recent, un oficial al Trezoreriei americane a declarat însă că SUA nu are în vedere acordarea unui împrumut Fondului Monetar Internaţional.

Tot în timpul întâlnirii cu liderii de la Atena, întrebat care este mesajul său către Europa, Biden a răspuns "Rezistaţi".

UPDATE: Care au fost, pe scurt, hotărârile luate luni în cadrul întâlnirii dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel.

UPDATE: Sarkozy şi Merkel au declarat că vor aduce mai multe detalii despre propunerile lor miercuri, într-o scrisoare care va fi adresată lui Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European.

Aceleaşi propuneri vor fi puse în discuţie şi în cadrul reuniunii liderilor UE care va avea loc la Bruxelles, în perioada 8 - 9 decembrie.

"Mergem cu toată viteza înainte pentru a restabili încrederea în euro şi în zona euro", a declarat Sarkozy în cadrul conferinţei de presă.

UPDATE: Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Paris că atât Franţa, cât şi Germania sunt de acord că este necesară modificarea Tratatului Uniunii Europene pentru a rezolva criza din cadrul zonei euro, informează The Guardian.

Noul tratat va sancţiona automat statele care nu vor îndeplini ţintele de def

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 32 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 53 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°