Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura se bate cu Mama Leone

Publicat in Romania Libera, marți 2 august 2011 ·

Nu contest utilitatea controalelor şi a verificărilor iniţiate pe litoral de Prefectura Constanţa, care şi-a asmuţit echipele mixte asupra unor unităţi hoteliere şi de alimentaţie publică, dar, în astfel de situaţii, cred că, scuzaţi cacofonia, contează foarte mult şi forma, nu numai conţinutul.

Spun asta, cu tristeţe, pentru că turismul de pe litoralul românesc este şi aşa vai de mama lui! Mai ales în sud. La „Mama Leone", din staţiunea Olimp, am asistat la o acţiune în forţă demnă de o cauză mai bună şi nu pentru reducerea la tăcere a unei formaţii muzicale!

Sub pretextul luptei cu decibelii, aproape de miezul nopţii, au năvălit pe terasă mai mulţi domni „înarmaţi" cu genţi diplomat metalizate. Ca într-un film de Gopo, nu mai puţin de şase indivizi au coborât de-a valma dintr-un autoturism, cu numărul de înmatriculare B-43-MTW, producând panică printre clienţi. Revoltaţi la culme de atitudinea celor cu genţi diplomat, oarecum arogantă şi impulsivă, turiştii i-au huiduit îndelung.

Acest moment penibil până la stânjenitor pentru turismul de pe litoral, pentru că acolo se aflau şi foarte mulţi oaspeţi din străinătate, putea fi evitat. De ce nu au intrat discret în unitate, prin spate, fără a atrage atenţia asupra lor, ţinând cont că, la acea oră, toată lumea, mă refer la clienţi, era cu capsa pusă? De ce nu au încercat să poarte o discuţie civilizată doar cu patronul? De ce nu s-au legitimat? Dacă erau în regulă, cum susţine un anume domn Munteanu, dacă am reţinut eu bine, de ce s-au retras şi nu şi-au făcut datoria până la capăt?

Huiduielile au început în momentul în care domnii în cauză au dat semne că vor să plece... Dacă tot sunt puşi pe eradicarea teraselor unde muzica e dată la refuz, de ce nu au început cu unităţile de pe trotuarul din faţa Prefecturii Constanţa, epicentrul unui vacarm de nedescris? După episodul cu decibelii, Prefectur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 42 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°