Rîde. Delicat, timid, sobru, zguduit, în cascadă, cu tot corpul. Uneori, rîsul ei devine şoptit, misterios, vag insinuant, chiar şuierător. Rîde după partitură. Rîde după salturile unor mingi, zglobii, lente sau înfundate. Rîde la comandă. O oră întreagă, Antonia Baehr a rîs. Un spectacol aparent simplu, fals monoton, se dovedeşte a fi un tratat complex despre mecanica rîsului. Binecunoscuta hiperconceptualizare din performance-ul contemporan (că dans nu-i mai putem spune) ia uneori forme încîntătoare.
Invitat în cadrul „Zilelor strîmbe”, spectacolul Antoniei Baehr, Rîs (Lachen - Rire – Laugh) dezvoltă o dramaturgie a rîsului. „În aprilie 2007, Antonia Baehr a început să lucreze la această piesă monumentală cerînd cîtorva prieteni să îi sărbătorească ziua de naştere făcîndu-i cadou „partituri de rîs”. Partiturile urmau să fie compoziţii pentru Antonia Baehr singură pe scenă, cu lungimi între 5 şi 15 minute, concentrate pe actul de a rîde şi nu pe dorinţa de a fi amuzant. Muzicieni, artişti vizuali, dansatori şi performeri, precum şi membri ai familiei Baehr au răspuns cu aproape 20 de partituri de o mare varietate” (prezentarea spectacolului).
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăRîsul construiește și deconstruiește personaje, este o trăsătură umană definitorie și, prin urmare, psihanalizabilă. Antonia Baehr interpretează consecutiv mai multe personaje, uneori alternativ în duete, caracterizîndu-le exclusiv prin rîs ca și cum ar juca numai didascalii cu o singură indicație: rîzi. Rîsul disecă psihicul, tipologiile umane sînt convenționale, trecerea din starea de rîs în cea „civilă” se face abrupt, asumat. Se arhivează tipuri de rîs, dar și feluri de a te face că rîzi. Autentic versus fals.
De la portrete, Antonia Baehr tr
