Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clint Eastwood, justiţiarul

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 iunie 2009 ·

Clint Eastwood, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional. Un interviu, pus la dispoziţie prin amabilitatea Universal Studios, despre cea mai nouă producţie a sa, "Changeling", despre corupţia şi escrocheriile care de-a lungul timpului au inspirat mulţi regizori, despre cum viaţa bate filmul, iar filmul te ajută să cunoşti realităţile unui trecut mai mult sau mai puţin alterat.

Clint Eastwood este o legendă vie. Actor, producător, regizor şi scenarist, Clint Eastwood a dat viaţă unor roluri memorabile precum cele din "The Man With No Name", "A Fistful Of Dollars", "A Few Dollars More" şi "The Good, The Bad And The Ugly". A făcut din "Magnum" una dintre cele mai cunoscute arme din lume, atunci când l-a întruchipat pe iconicul apărător al legii în seria de succes "Dirty Harry". Câştigător, printre multe alte premii, a cinci Oscaruri ca regizor, actor şi producător, al unui Palme d'Or pentru întreaga carieră, a trei Golden Globe-uri, filmele sale s-au situat mereu pe poziţii fruntaşe în box office. După "Million Dollar Baby" şi "Unforgiven", pentru care a şi fost distins cu patru Premii Oscar, cel mai recent film al lui Clint Eastwood, care de luna trecută se află pe DVD şi în România, "Changeling" (nominalizat la trei categorii ale Premiilor Oscar), prezintă o dramă cutremurătoare, inspirată dintr-o poveste adevărată, din distribuţia căruia fac parte Angelina Jolie şi John Malkovich. Povestea filmului reînvie agonia unei mame care-şi caută cu obstinaţie fiul dispărut, înfruntând autorităţile putred de corupte din Los Angelesul anilor '20. "Changeling" este al 31-lea film regizat de Clint Eastwood.

Jurnalul Naţional:"Changeling" a fost catalogat ca fiind unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de film sub a cărui baghetă regizorală vă aflaţi. Este o apreciere pe care o aprobaţi şi dumneavoastră?

Clint Eastwood: Cred că toate fil

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 39 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 23 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 55 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°