În timp ce teroristul numărul 1 al României, Omar Hayssam, îşi ispăşeşte pedeapsa după gratii, amanta sa şi, totodată, mama celui mai mic copil al sirianului şi-a refăcut viaţa.
Cu toate că a fost adus în România în urmă cu aproximativ două săptămâni, sirianul Omar Hayssam a reuşit abia marţi să ia legătura cu familia sa, după cum a declarat, ieri, în faţa instanţei. Cea mai nerăbdătoare să-l revadă s-a arătat soţia acestuia, Adela Omar, care a depus cerere pentru a-l vizita la Penitenciarul Rahova. Nu se poate spune însă acelaşi lucru şi despre amanta lui Omar Hayssam, avocata Violeta Pârvan, care are cu sirianul o fetiţă în vârstă de aproximativ opt ani. Deşi, potrivit presei, a fost prima care l-a vizitat pe Hayssam în Egipt, la două zile după ce a fugit din ţară, acum şi-a petrecut sfârşitul de săptămână la mare împreună cu soţul ei, un fost candidat la parlamentare.
A mâncat "la înălţime"
Sâmbătă seară, Violeta a cinat la un restaurant suspendat la 50 de metri deasupra staţiunii Mamaia. Avocata a fost însoţită de soţul ei, un politician care a candidat, anul trecut, din partea partidului fostului şef SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, pentru un mandat de deputat. "ring" a intrat în posesia unei fotografii în care Violeta şi politicianul par a fi foarte fericiţi. "Super! A fost una dintre cele mai interesante experienţe din viaţa mea!", a mărturisit Violeta, referindu-se la cina de la "înălţime", unde a savurat şi un pahar de vin.
Vrea din nou la Mamaia
Cu o seară în urmă, Violeta a fost cu soţul ei, dar şi cu un alt bărbat, la un restaurant cu specific pescăresc din Mamaia. "Ce-ar fi să repetăm în gaşcă extinsă weekendul viitor? Cred că ştiu şi ce motiv vom avea...", şi-a anunţat Violeta, în mod misterios, posibilele planuri pentru acest sfârşit de săptămână.
Are grij