● Nicolae Manolescu, Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Editura Paralela 45, 2009.
Apărute la un an după Istoria critică, punct terminus al unei cariere ce a durat peste trei decenii, aceste „amintiri sumare“ ale criticului sînt un fel de addendă retrospectivă în doi timpi. Prima parte, „Cititul şi scrisul“, nostalogică, dedicată cărţilor şi personajelor din familie sau din bibliotecile copilăriei, criticul a publicat-o în 2002. Acum îi adaugă, simetric, secţiunea „Scrisul şi cititul“, dedicată maturităţii celui care debuta, imediat după terminarea facultăţii şi la îndemnul lui George Ivaşcu, în revista Contemporanul din 16 martie 1962. Nicolae Manolescu îşi scrie biografia intelectuală în funcţie de această dată, debutul în critica literară însemnînd, de fapt, sfîrşitul copilăriei, trecerea de la citit la scris, de la personaje la persoane, de la intim la public(istic), de la inocenţa cititorului de romane consumiste la „ipocrizia“ criticului în raporturile cu cenzura comunistă. Educaţia sentimentală a cititului din copilărie lasă acum locul experienţei politice a scrisului.
Fiecare moment-cheie din cariera şi biografia intelectuală a criticului are parte de cîte un capitol: excluderea din facultate în 1958, peripeţiile doctoratului, interzicerea antologiei de Poezie română modernă din 1968 (tiraj de 85.000 de exemplare), primirea postului de preparator (cu susţinerea din umbră a lui Ion Iliescu), suspendarea rubricii în 1977, plecările în străinătate (una dintre acestea cu un paşaport pe care fusese trecut greşit 1927 drept anul naşterii), o declaraţie dată Securităţii, cîteva urmăriri preventive... Sînt rememorate numeroase situaţii, replici, detalii şi anecdote ce vor contribui cîndva la o sociologie a cenzurii în perioada comunistă, aşa cum tachinările şi lupta cu cenzura, tatonările şi toleranţa sistemului, micile disidenţe
