Aceste cuvinte mă biciuiesc destul de des. M-am imunizat şi le las să treacă pe lângă mine, precum acceleratele pe lângă gările neînsemnate. În familie, rolurile se împart: unul aduce banii, celălalt îi cheltuieşte; unul aruncă gunoiul, celălalt îl produce, unul dă cu aspiratorul, celălalt dă cu gura, unul face mâncarea, celuilalt i se pare fără gust. Conform aceleiaşi logici, unul e părintele îngăduitor, celălalt - cel sever. Nu încap amândoi în aceeaşi haină.

La noi în familie, zarurile au fost aruncate: prin natura firii sale boeme de artist, Victor s-a cuibărit confortabil în pielea personajului pozitiv, a părintelui îngăduitor, pe care nu-l mişcă din cale-afară nici notele mici, nici obrăzniciile. I se cer bani, îi intinde generos, i se cer favoruri - se grăbeşte să le ofere, fie ele meritate sau nu. Şi uite-aşa răsar pe lume, precum ciupercile după ploaie, aşa-numiţii „copii de bani gata”, crescuţi în spiritul „totul mi se cuvine, nu dau nimic în schimb!”.

Aici este momentul în care apare în peisaj „mama cea rea”! Mama  care pretinde şi controlează, care fixează ore de venit acasă şi ore de culcare, mama care ceartă, pedepseşte, interzice. Mama care taie raţia de televizor, care dă „turn off” calculatorului, care amână mersul la mall, pune embargo pe dulciuri şi declară ora de lectură obligatorie.

 Într-o consecinţă aproape firească, personajul devine „cea mai rea mamă din lume”, chiar dacă, în esenţă, ea rămâne aceeaşi mamă care îţi găteşte bunătăţi şi te îmbracă modern şi curat, mama care te-ajută la lecţii, mama care te duce la înot, handbal, dans, karate, mama care te scoate din impas, îţi face frecţie cu spirt atunci când arzi, îţi pregăteşte prăjitura preferată atunci când meriţi.

Şi mama oftează adânc, stingheră în costumul de „Baba Cloanţa”, dar ea ştie că anii vor face dreptate. Căci numai devenin