Pensiile militarilor nu vor fi reduse cu mai mult de jumătate a spus ministrul Muncii, Mihai Şeitan, după ce în presă a apărut o informaţie potrivit căreia toate pensiile celor care au lucrat în armată vor scădea cu 19-69%. Mai mult, potrivit ministrului, o parte din pensii vor fi chiar majorate, relatează Realitatea TV.
''Cele care vor scădea nu vor fi nici foarte multe şi nu se va ajunge nici la un procent de 69%. Aceste scăderi vor fi proporţionale cu cuantumul pensiilor, dar nu se va ajunge la o scădere apocaliptică de aproape 70%. Nu există un document oficial, şi nici datele din simulare nu sunt corecte'', a spus Şeitan. "În niciun caz pensiile mai mici de 3.000 lei nu vor scădea", a precizat el
Declaraţia ministrului vine după ce Ministerul Apărării Naţionale a emis un comunicat potrivit căruia toate pensiile militarilor vor fi afectate de prevederile viitoarei Legi a sistemului unitar de pensii, cadrele militare urmând să piardă între 19 şi 69% din pensiile actuale.
Guvernul a negat, de asemenea, procentul vechiculat de presă. "Concluzia potrivit căreia toate pensiile militarilor vor scădea este una falsă. Poziţia Guvernului a fost şi rămâne neschimbată, toate pensiile militarilor se vor recalcula, dar asta nu înseamnă că toate pensiile militarilor vor scădea", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Ea a precizat că cea mai mare parte a pensiilor militarilor, care au valori de până la 3.000 de lei, nu vor fi afectate de recalculare.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a anunţat miercuri că va propune în cadrul comisiei ca pensiile militarilor să fie exceptate de la reducerea prevăzută prin Legea unică a pensiilor, sau în cel mai rău caz această reducere să fie limitată.
"Pe noul proiect de lege unică a pensiilor, pensiile militarilor şi în general ale pensionar