Explicam săptămâna trecută de ce avem o economie euroizată. Pentru că, în loc să se ajungă la stabilitate prin modul de gestionare a economiei, s-au pus în loc reperele economiilor stabile - euro şi dolarul. Adică nu s-a reformat oferta economiei ca în Polonia, ci s-a restructurat cererea populaţiei. Iar când redistribui sărăcia nu poţi emite pretenţia să te îmbogăţeşti.
Da, dar chiar dacă avem una dintre cele mai euroizate economii din Europa Centrală şi de Est, vom fi printre ultimii care vom adopta moneda unică. Cu riscul de a nu profita de avantajele euro - finanţare stabilă şi pe termen lung, competiţie deschisă (care ne-ar permite să ţinem pasul cu firmele europene), import de inflaţie redusă, conectare totală la infrastructura financiar-bancară a Vestului. Bine că de toate acestea beneficiază Slovacia sau Estonia, care au mers pe mâna "terapiei de şoc". În timpul acesta oficialii noştri n-au contenit să plângă pe umărul poporului, pledând pentru o adoptare târzie a monedei unice, fiindcă preţurile româneşti trebuie să se alinieze gradual la cele europene. Şi atunci, sugerează oficialii, e o problemă de suportabilitate socială ca pâinea să coste dublu decât acum!
Dacă lăsăm însă deoparte pâinea cu toate celelalte alimente, suntem ca şi aliniaţi. Ba medicamentele sunt chiar mai scumpe ca-n Occident...
Aşadar, deşi e o problemă socială, oamenii suportă deja preţuri ca-n Vest. Mai mult, ei sunt obişnuiţi să calculeze în euro, după ce abia s-au dezvăţat de socotelile în dolari. Mai bine s-ar recunoaşte că nu populaţia-i problema, ci miniştrii şi managerii. Că statul are nevoie de o politică monetară independentă şi de un buget care să-l lipsească pe consumator de forţă decizională, pentru că numai aşa pot fi ascunse favorurile selective, însoţite de erori în gestiune.
Ca să explic mai clar: în lipsa ajutorului dat de politica
