Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O clădire ilegală de 19 etaje, un adevărat pericol public. Instanța a decis demolarea ei, Oprescu nu a făcut nimic

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 mai 2013 ·

O clădire, aflată într-o zonă centrală a Capitalei, este periculoasă pentru trecători, a fost construită ilegal și ocupă abuziv 1.000 de metri pătrați de teren public. Deși instanța a decis să trebuie demolat imobilul, care are 19 etaje, încă din 2009, edilul-șef al Capitalei- Sorin Oprescu, nu a făcut nimic. Sursa: Răzvan Chiriţă

Motivarea deciziei definitive și irevocabile a Curții de Apel Ploiești de obligare a Primarului General al Capitalei să demoleze blocul de birouri Cathedral Plaza evidențiază mai multe nereguli comise de municipalitate în timpul procedurii de avizare și de construcție a clădirii.

Decizia nr. 456/23.01.2013 a Curţii de Apel Ploieşti respinge recursul împotriva sentinţei civile nr. 2520/2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, confirmând ca devinitivă și irevocabilă decizia de obligare a Primarului General al Capitalei de a demola turnul Cathedral Plaza și de aduce terenul pe care aceasta se află la starea inițială, aceea de parc.

Motivarea sentinței definitive arată că blocul de 19 etaje Cathedral Plaza, construit chiar lângă catedrala monument-istoric Sfântul Iosif, a fost construit fără autorizație, este în prezent radiat din cartea funciară, este o clădire nebranşată la utilităţi, şi "periculoasă şi nefuncţională".

În plus, pe lângă faptul că a fost ridicată fără autorizație, motivația instanței arată faptul că Cathedral Plaza a fost construită, în parte, pe domeniul public al Municipiului București. Astfel, din suprafața totală de 1.000 de mp a clădirii, 186 de mp fac parte din domeniul public al Mun. București, concesionați ulterior către dezvoltator, iar restul terenului reprezintă zona de protecție a Catedralei Romano-Catolice și a Palatului Episcopal. Prin acest lucru s-ar fi făcut o gravă atingere a destinației domeniului public și principiului inalienabilității acestuia.

Instanța arată faptul că Primarul G

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 58 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 44 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 12 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 58 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°