În 2005 am participat, împreună cu amici utilizatori de scaune rulante şi alături de organizatori, cei de la Agenţia de Monitorizare a Presei, la o campanie de accesibilizare a Bucureştiului. Au trecut cinci ani. Schimbări firave s-au produs, totuşi. Prea puţine. Prietenii din alte ţări, în vizită pe aici, mă întreabă nedumeriţi uneori:„
– Voi nu aveţi utilizatori de scaune rulante?
– Ba da, răspund candid. În casă sau în intersecţii, la cerşit!“
De ce? Să vă povestesc în rîndurile care urmează...
Despre circulaţie
Vreau să merg undeva, prin Bucureşti. Cu taxiul. Neinspirată alegere. Nici unul nu este adaptat, dar, cu bunăvoinţa vreunui şofer mai inimos care te poate ajuta să te transferi, şi cu scaunul rulant în portbagaj, porneşti la drum. Nu ai bani de taxi şi vrei să călătoreşti cu mijloacele de transport în comun? În ultimii ani, au început să fie prezente în trafic autobuze, tramvaie accesibilizate. Pînă în 2010 ar fi trebuit ca toate să fie astfel. Ar fi trebuit. Poate vrei să încerci cu metroul. La Unirea, la Gară sau la Chibrit ai norocul unor staţii adaptate. Aşa că te poţi plimba în circuit. Dar să nu te pună naiba să cobori în alte staţii. Prietenii, rudele sau trecătorii binevoitori se vor speti să te tragă pe scări. Emoţii negative, frustrarea, nervozitatea te încearcă între timp. Nu-i nimic, te căleşti.
Despre accesul în instituţii
Îţi arde să mergi la un spectacol la Sala Polivalentă? Proastă decizie. Aici, rampa mobilă este de mult stricată. Vrei să-ţi schimbi permisul auto? Aşteaptă în frig pînă vine gardianul responsabil care pleacă şi el să caute un coleg care ştie să mînuiască telecomanda rampei electrice... Vrei să mergi cumva la Casa de Sănătate sau la Casa de Pensii? Ai voinţă. Sună-ţi un prieten mai vînjos. Aici ori nu sînt rampe, ori unghiurile lor sînt atît de mari încît pregăteşte-te să fii lans
